Zece lucruri pe care vreau să le fac până mor

Nu mă gândeam că a trecut chiar așa mult timp de când am scris lista cu cele zece chestii pe care vreau să le fac până mor, dar văd că sunt aproape șapte ani, incredibil. Scriam atunci pe PauzaMea.ro, un blog fără un scop anume, în afara aceluia de a reprezenta pauza mea de relaxare cu subiecte variate și chestii care probabil nu ar fi trebuit să le scriu, iar altele care ar fi trebuit să le scriu însă nu am făcut-o.

Oricum, au trecut șapte ani și nu s-au schimbat multe lucruri. Hăăăăhăăă, în afara faptului că am avut parte de ceva schimbări pe plan profesional, adică pot vorbi despre un început de carieră, conducând acum o fabrică în care lucrează mai mult de o mie șapte sute de oameni, dar mai important decât asta, am  deja patru copilași, fără să fie gemeni printre ei și toți făcuți  cu aceeași soție 🙂

 Să reiau aici lista din Ianuarie 2009:

  1. Sa am doi copii sanatosi suficient de maturi ca sa se poata intretina singuri. Asta daca nu castig la loto x milioane EUR ca sa nu mai imi fac griji;

  2. Sa traiesc in asa fel incat sa nu existe nici un om care sa se bucure ca am murit. Suna ciudat poate, dar cred ca mergand pe ideea asta, stilul de viata este benefic mie si tuturor celor pe care-i cunosc;

  3. Cand dau o cautare pe Google sa existe combinatia mea de nume/prenume pe prima pagina de rezultate, dar nu avand un site propriu si nici facand eu ceva direct in sensul asta. Mai vreau ca noua din zece rezultate sa fie de bine. Unul din zece poate fi si o prostie pe care-am facut-o la tinerete…

  4. Sa scriu o carte. Nu stiu de unde mi-a venit asta, nici daca scriind suficient de mult pe blog o pot trece facuta, nu?

  5. Sa locuiesc la o casa pe pamant, in afara orasului, cu multe animale, verdeata, spatiu. As prefera sa nu fie vorba de un ospiciu;

  6. Sa merg la un safari. Nu prea stiu unde, cum, cand, dar stiu ca poti sa faci treaba asta si cand esti mai in varsta, deci am sanse. Barem atunci pot da vina pe prostata daca fac pe mine de frica in mometul in care rage un leu la mine;

  7. Sa am doi nepoti si o nepotica pe care sa apuc sa-i vad si sa-mi spuna „bunicule”, adica macar sa-i aud vorbind si recunoscandu-ma. As prefera sa fie d’astia naturali, ca pana atunci, cine stie, o sa-i faca din pastile;

  8. Sa am cea mai fericita sotie (nu chiar din lume, dar macar dintre femeile pe care le cunosc). Asta da provocare, aaaa? Momentan scriu de una, ca citeste nevasta-mea in timp ce scriu;

  9. Sa am sapte perechi de fini, si toti sa fie mandrii de asta;

  10. Sa-mi iau motor, un chopper, dar mai la batranete ca acum ar confirma criza barbatului de 30 de ani care inca vrea sa fie tanar;

 

Eeeeh, ca un fel de review al listei la sfârșit de 2015, fără modificări de conținut, doar de analizat progresul, avem așa:

  1. Făcut patru copii, nu numai doi, sănătoși cu toții, deci am supralivrat aici, dar asta nu înseamnă că pot să scap la punctele următoare. La loto n-am câștigat, un motiv destul de important fiind probabil că nu joc;
  2. La punctul cu nici un om care să se bucure că am murit cred că nu voi afla niciodată dacă l-am reușit sau nu, pentru că presupune ca eu să fi murit deja și să aflu dacă sau nu cineva s-a bucurat pe tema asta, deci un deziderat pe care-l las aici pentru a-mi ghida modul de viață pe viitor;
  3. Google returnează cam așa:
    1. Profilul LinkedIn;
    2. Pagina FaceBook;
    3. Google+;
    4. Un interviu/articol cu Ralucuța, iubita mea soție și mama celor patru copilași pe care-i avem împrenă;
    5. Wikipedia – unde spre rușinea mea nu am contribuit cum mi-am propus mai demult, dar am compensat cu donații;
    6. Twitter cu care nu m-am împăcat prea bine, că-mi pare pe partea de hiper-conectare, dar unde am postat niște lucruri din aplicațiile pe care le mai folosesc, mai precis niște poze de pe Instagram și cărțile pe care le-am ascultat cu Audible.
      Ca și concluzie la punctul acesta, nu prea îmi dau seama dacă e de bine, că practic nu sunt cine știe ce lucruri pe acolo, dar mai am timp…
  4. Eeeee, la partea cu scrisul unei cărți n-am făcut mai nimic în afara faptului că mă cam tentează subiectul în ultimele zile, am cam început să studiez ce înseamnă să faci așa ceva, deci cine știe…
  5. Locuim acum într-o casă pe pământ, nu în afara orașului, nu cu multe animale, dar totuși cu patru copilași, ceea ce nu prea aduce plictiseală 🙂
  6. De safari n-am ce să zic, ne-au dus turcii când am fost în Marmaris la un ATV Safari, dar nu pot să mă prostesc singur cu asta, mai vedem;
  7. Cu doi băieți și două fete, nepoți sigur voi avea, doar să apuc și eu să-i văd;
  8. Oooo, tare asta, păi aici va trebui să zică ea, dar mi-am cam pus obiective grele, ce să zic…
  9. Șapte perechi de fini? Ce-o fi fost în capul meu? O mai lăsăm puțin pe listă, dar cred că vom schimba punctul ăsta pe viitor;
  10. P-ăsta cu motorul îl țin până la pensie, că nu m-am vindecat de vrut. Nu știu dacă am scris asta, dar am făcut școala, am trecut partea cu teoria, cu toate dosarele alea medicale și s-a întâmplat să-mi dea Ralucuța vestea că este însărcinată cu Drăgoșel (primul din cei patru pitici ai noștri) și atunci am aruncat tot dosarul la gunoi și nu m-am mai dus la examen. O decizie bună zic eu. Decizie de amânare însă, că tot mă mai încântă gândul, deși i-a cam trecut momentul…

 

Eeeeeh, cam așa stăm, mai vedem peste vreo cinci ani cum merge treaba.

 

Ce este perfecțiunea?

Continuăm cu seria Trinterviurilor, participând doar trei din cei patru pitici ai noștri, al patrulea și cel mai mic nefiind interesat încă de subiect, adică ar participa și el, dar micul pârțuleț cu care ar contribui nu-l va avantaja peste ani, când cine știe ce va deveni…

Probabil că există multe alte subiecte mai interesante decât ce abordăm acum și poate că pe viitor ar fi bine să-i implic pe ei în alegerea subiectelor interviurilor, dar ne jucăm și noi, iar cel mai important lucru este să strângem aici ce mi-am propus de la început: Amintiri din copilărie. Copilăria lor.

Filozofia copiilor o găsesc mult mai interesantă decât mega-tratatele pe subiect; hmm, nu știu cum mi-a ieșit asta, că s-ar înțelege că am citit mega-tratate pe subiect, ceea ce nu este adevărat. Oricum, până la ele, inocența copiilor fac subiectele filozofice să fie luminate mult mai intens-copilăros, ceea ce îmi pare de preferat întunericoșeniei (nu știu dacă există cuvântul) cognitivo-spiritualo-adulte. Hai că-mi luxez limba în tastatură, așa că mai bine pun trinterviul de astăzi, fără subitrare sau cenzură 🙂

Înapoi la trinterviuri

Nici n-am început bine cu cvadrinterviurile, că m-am și întors la trinterviuri, pentru simplul motiv că al patrulea mini-star doarme și nu-l interesează apariția pe micile ecrane. Probabil că momentan îl atrage cariera solo, asta până să vadă minunea de-a avea trei frați, adică un frate și două surori, care-l iubesc atât de mult.

Încă un weekend minunat în familie, mai ales că au venit ieri să ne vadă unchiul cu mătușa și verișoara Daria Maria. După un prânz echilibrat, că vorba aia, pământul s-a învârtit și după tot ce-am mâncat și-am băut noi, seara a fost mai liniștită, iar azi fiind duminică, am dezasamblat trambulina, cu lacrimi și suspine și-am făcut interviul de duminică. Scrisul rămâne scris, dar audio-video tot e mai complet, doar că nu m-am gândit că ei fiind la vreo trei metri nu prea se vor auzi. Probabil în timp vom mai învăța și noi și vom îmbunătăți atât condițiile cât poate și tehnologia, că momentan înregistrez cu telefonul 🙂

Primul cvadrinterviu

Nu am început de prea multă vreme seria de Trinterviuri cu piticii și uite că deja nu mai este aplicabil, că a venit și bebe acasă și a intrat și el pe micul ecran, deci de la Trinterviuri trecem la Cvadrinterviuri. Acum am observat că am apucat să fac doar trei Trinterviuri, interesant…

Intrarea pe scenă a lui bebe nu a fost prea promițătoare, fiind clar că nu vrea să fie filmat, probabil asta venind din agasarea pe care o simte de la toți paparazzi ăștia 🙂 În altă ordine de idei, cred că va trebui să structurez puțin cu niște întrebări planificate ca să fie mai interesant.

A venit bebe-trîmbiță acasă

Eeeeh, am mai trecut o etapă, mai precis i-am adus acasă pe Mami și pe bebe de la maternitate. De data asta a fost mai simplu, comparativ cu ce-am pățit la Ilincuța (a treia noastră mini-trîmbiță), când am stat cu Mami cam trei săptămâni în maternitate, micuța având niște complicații. Cu cel de-al patrulea pitic a fost mai simplu, toate au decurs bine: drumul de la Pitești la București, nașterea, analizele, totul a fost foarte bine.

Așadar, după trei zile, Mami și bebe au venit acasă, unde erau așteptați cu sufletul la gură de ceilalți pitici. Am ajuns când fetele dormeau și Drăgoșel era la școală, așa că au apărut pe rând în sufragerie unde l-au întâlnit pentru prima oară pe beeeeebeee.

Felicia a fost prima care s-a trezit, iar filmulețul este ok, doar că vorbea în șoaptă la început și din cauza aceasta nu se aude mai nimic.