Florile și Floriile

Are primăvara ceva al ei, nu? Trezirea asta la viață, un zumzet de chestii, culorile mai vii, totul este mai energizat.

Piteștiul este orașul lalelelor. Ne-am plimbat prin oraș weekendul trecut. Chiar se vede că laleaua este simbolul orașului. Weekendul aceesta este Simfonia lalelelor. Centrul e plin de flori. Aleea pietonală a fost transformată într-un loc de pelerinaj, un tribut pentru primăvară. Eu nu sunt din Pitești și poate că apreciez abundența florilor mai mult decât piteștenii.

Și grădinițele au fost invitate la o paradă a florilor. Felicia și Ilinca au participat, Mami și Dragoș au fost spectatori. Ce mi se pare interesant, este că fetele au primit costume de la grădiniță. Vorbim despre o grădiniță de stat. Chiar apreciez lucrurile astea.

Revenind la flori și florii, avem și noi reprezentantele noastre: Felicia, care este și Violeta, iar Mami, care este și Amelia. De la Camelia. A pierdut “C”ul pe drum, ca să nu fie cacofonia Raluca Camelia.

Am fost la Jumbo, cu toții. Dacă m-ai fi întrebat acum câțiva ani, aș fi spus că este imposibil să mergi cu trei copii și un bebeluș într-un magazin de jucării. Când am intrat eu prima dată, am fost cam amețit. Cred că în copilărie nici n-am visat să existe un astfel de magazin.  Sărbătoritele au avut voie să își ia un cadou mai mare, iar ceilalți ceva mai mic. Surprinzător, chiar nu este așa de complicat cu copiii. Le spunem dinainte regulile, iar ei, în general, le respectă.

Sâmbătă am sărbătorit cu o plimbare printre flori și o pizza. Am  comandat-o din centru și a venit acasă exact când am ajuns și noi.

Azi fiind duminică, ne-am dus o fugă la cumpărături și apoi am mai trecut o tură prin centru să luăm niște flori, că doar de asta sunt floriile, nu?

Suntem recunoscători Piteștiului pentru o primăvară atât de frumos înflorată.

Vlăduț – Prima dată Mama

Un weekend liniștit. Sâmbătă am făcut cumpărăturile doar cu bebe în wrap la mami. Ceilalți trei pitici s-au bucurat de locul de joacă de la Auchan. Am luat de toate, chiar trei tipuri de ciuperci. Mai târziu am (re)găsit-o pe cea mai tare dintre toate.

IMG_5713Dacă n-ai zărit-o, îți spun eu: trîmbița piticului 🙂

Azi (duminică), am mers cu toții la sifoane. Ce tare sună. A găsit buni un magazin de lângă noi, unde duci sifonul gol și-l iei plin. Cică apă bună. Cred că nostalgia îl face așa plăcut. Și mai era o regulă de la tata: șprițul se face cu sifon. Nu cu apă minerală. Da, a fost plăcut să merg cu cei trei pitici mai mari la sifoane 🙂

Am avut pe listuță de la Mami și niște făină, lămâi și portocale, asta ca să ne facă niște gogoooooși bune, bune.

IMG_5715

Am fost să-i înlocuim cricul de la bicicleta lui Drăgoșel, luată acum vreo trei săptămâni de la Decathon. Cricul a cedat nervos în prima săptămână…

Un sfârșit de săptămână liniștit, normal. Asta până să spună Vlăduț maaaaa-maaaa pentru prima oară. Mami s-a înmuiat toată, bineînțeles. Eu repede să-l filmez. Cum era și normal, la filmare nu a mai scos nici un sunet. Măcar pun postarea asta azi, ca să știm ziua în care Vlăduț a spus pentru prima oară maamaaa. O zi normală pentru umanitate, o zi maaare pentru noi 🙂

 

Ziua lui Drăgoșel 2016

Anul acesta (2016) i-am serbat ziua lui Drăgoșel la Pitești. Am fost la un loc de joacă unde micuții au putut să se distreze în voie. A venit un magician și le-a făcut un mini-spectacol, s-au îmbrăcat în niște costume și s-au jucat cu Mickey. A primit o grămdă de cadouri.

A doua zi a venit și restul familiei de la Ploiești și am făcut o altă petrecere. Altă grămadă de cadouri.

Este o industrie interesantă, mă refer la asta a jucăriilor. Cum să nu iei o jucărie copilului? Chiar dacă mai are o grămadă. Chiar dacă noi ne jucam la vârsta lor un an întreg cu o mașinuță din aceea mică de plastic. Și ca să fie mai frumoasă o decoram cu pioneze colorate la faruri și mai lipeam niște hârtii colorate la geamuri.

Oare așa o să fie și când vor fi și ei părinți? Poate problema se va schimba. Poate ei se vor plânge că atunci copiii lor vor vrea doar tablete și gadgeturi de la doi ani. Să dispară oare o industrie așa de mare? Neeeeh, nu cred. Industria va fi cel puțin la fel de mare, doar că va livra ceva diferit.

Plăcerea părinților de a oferi copiilor un cadou, de a-i face fericiți pe micuți sub orice formă, nu poate să dispară. În fiecare an vorbim că nu le mai luăm atâtea cadouri. În fiecare an facem același lucru. Probabil pentru că asta am fi vrut și noi să avem când eram de vârsta lor. Poate generația lor, neavând aceeși problemă, o să se comporte altfel ca părinți.

Îmi place să zic că vom vedea…

 

Drăgoșel – prima tabără

Cum să poți înțelege că fără unul din cei patru copii, casa este goală? Nici eu nu cred c-aș înțelege, dar așa este. Drăgoșel a plecat joi în prima lui tabără. La Tușnad, la schi. Nici nu mai vorbim că este primul care învață sportul acesta. Poate ar fi fost ceva relevant dacă nu era prima tabără.

L-am dus joi dimineața cu toții la autocar. I-am povestit înainte cum și eu am fost prima dată în tabără tot în clasa I-a. Îmi aduc aminte și acum câteva chestii. Am fost undeva la Bistrița Năsăud, la o carieră de piatră. Am ajuns acolo cu un fel de camion cu care făceau naveta muncitorii. Camerele erau cu paturi suprapuse. Dragoș ne-a spus că el a dormit tot în paturi suprapuse, în cel de sus. Nici nu i-am spus Ralucuței că o colegă a căzut din patul de sus, atunci când eram în tabără și și-a rupt mâna. Avea destule griji și fără asta.

Joi după ce l-am suit în autocar, fetele și cu Vlăduț au plecat înapoi acasă, iar eu am plecat la birou. M-am gândit la el de câteva ori. Gândul că a plecat în tabără m-a făcut să-mi dau seama că este o nouă etapă în viață. E încă mic, dar acum am realizat că într-o zi va pleca de acasă. Mda, normal aș pune. Poate chiar logic. Dar emoțiile n-au logică și nici rațiune.

Seara, Ralucța mi-a spus că nu mai sunt ca la început, la fel de înțelegător. Asta pentru că am făcut puțin mișto de ea, că era ca o lumânare lăsată la soare într-o amiază toridă de august: moale și topită. Adevărul este c-au trecut anii și câțiva dintre ei au fost probabil mai aprigi și mi-au lăsat niște urme. N-oi mai fi la fel de înțelegător, dar zilele astea fără Drăgoșel acasă, m-au atins totuși, pe undeva adânc.

Este o bucurie mare, pe de altă parte, că a plecat singur și că a trebuit să se descurce fără noi. A mai plecat el de acasă, la Maia, sau la Bunici, dar să fim serioși, acolo a fost un mic rege.

Altă bucurie este că acum a învățat să schieze. Am făcut și eu o încercare în facultate, nereușită de altfel, ar merita s-o povestesc cândva.

Acum este pe drum spre casă și urmează să mergem să-l luăm cu toții de la autocar în vreo două ore.

Și să știi că n-am glumit, cu doar unul plecat din patru copii, casa este goală. Și e normal. Fiecare are locul lui în inimile noastre de părinți.

Mai este treaba cu tehnologia, căreia trebuie să-i fim recunoscători. În primul rând i-am dat un telefon la el ca să ne poată suna și să ținem legătura. Eu am zis că e o manifestare a disperării de părinți, că a fost plecat doar patru zile. Când am urcat în autocar să-i spun că are geanta în portbagaj pe partea cealaltă, am văzut ce telefoane aveau fetițele alea de clasa a II-a sau a II-a. Am recunoscut vreo două 6s-uri, un Edge și alte câteva noutăți. Noi suntem mai ciudați, i-am dat doar acum un telefon și e din acela cu taste, vechi, ca să nu-l atragă prea tare cu jocuri. Probabil că problema este la noi, nu la părinții fetițelor de mai sus. Probabil, dar momentan rămânem așa.

Apoi, al doilea motiv de recunoștință pentru tehnologie este faptul că am putut să ne bucurăm de poze transmise de Dnele Învățătoare în mod aproape live. Oare cum o fi fost acum treizeci și ceva de ani când am plecat eu de acasă?

Ca să compensăm puțin, am dus sâmbătă fetele la un loc de joacă în timp ce noi cu bebe am fost la cumpărături. Azi, duminică, am făcut un grătar și fetele s-au jucat puțin pe-afară. S-a încălzit puțin afară și februarie e acum însorit și prietenos.

A primit și bebe un leagăn automat, așadar febra musculară de la mână a lui Mami va fi, sperăm, o amintire frumoasă. Asta pentru că trebuia să-l legene vârtos în landou și-ți zic că nu e o chiar ușor.

Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi când vor începe ăștia mici să plece de acasă. Dar să fim noi sănătoși până atunci, să-i creștem bine, că un lucru e clar acum: îmbătrânim cu folos.

 

 

Prima zăpadă 2015

Nu sunt sigur că a fost chiar prima zăpadă, dar pentru noi și piticii noștri pe asta o considerăm prima. Ne-am bucurat de ea din plin. Mami a provocat natura cu omul de zăpadă din pahare de unică folosință și natura învinge cam tot timpul, deci a nins până la urmă.

A nins destul de puțin, dar suficient ca să ieșim afară să ne dăm cu săniuța și să le înghețe puțin obrăjorii micuților fericiți. Până că și pe Mami am convins-o să se dea cu sania și să ne împărtășescă triluri zglobii când am prins ceva viteză pe derdeluș.

Frumos, frumos, frumos.

Am mai fost și la Orășelul copiilor (Pitești) unde copiii s-au dat în mai multe chestii, au mâncat un cozonac secuiesc și la sfârșit un porumb fiert, de sezon… Bebe a dormit tot timpul, în ciuda decibelilor nervoși care țipau din toate difuzoarele, care mai de care cu muzica lui. Am surprins o secvență dintr-un carusel: