Uite tati, fără moţ

Mda, nu mai avem bebeluş în casă, Ilincuţa a făcut astăzi un anişor. La mulţi ani puişor micuţ! Conform tradiţiei de petrecăreţi, am făcut o petrecere la sfârşit de săptămână, după datina străbună de chelit bebeluşi nevinovaţi şi rupt turte în capul micuţilor, iar astăzi am ciugulit tortul făcut de Mami cu toată dragostea pentru cel mai mic pui din casă.

Tortuleţul a fost făcut de mami cu ajutorul Feliciei şi al lui Dragoş, bineînţeles, sub atenta supraveghere a Ilincuţei. Cum mai trece timpul când te distrezi…

Aah, şi a ales de pe tavă stesoscopul, banii şi verigheta, că  nu prea se vede bine în poza aia de mai sus situaţia 🙂

Vine toamna cu galoşi

A început grădiniţa, aşa că am dat drumul şi la sezonul de poezii. În timpul vacanţei de vără, Drăgoşel a fost relaxat, s-a jucat şi nu l-am pus să înveţe nimic, probabil nu e bine, dar aşa am vrut noi, că e mic şi e vacanţă, ce pana mea. Rezultatele se văd, că face nişte desene cu omuşori de te sperii, iar la partea cu origami, zis ştiinţific, bărcuţe din hârtie, mai pe limba noastră, cică a cam enervat-o pe doamna educatoare, care se chinuia săraca să-i facă şi lui bărcuţa, iar el o desfăcea cu o plăcere drăcuşorească, asta întâmplându-se nu doar o singură dată 🙂

Dar acum trecem la poezii, deci avem opera aici: Vine toamna cu galosi şi bineînţeles subtitrarea, că e mai greu cu teatrul radiofonic în limbi străine:

Vine toamna cu galoşi

 de Mălina Cajal

Şoptesc pe străzi pâraie,

Toamna în manta de ploaie

Bate-n geam cu glasu-i mic,

Pic, pic, pic.

Azi şi-a pus ciorapi mai groşi,

Ba şi-a pus chiar şi galoşi,

Să nu prindă guturai,

Vai, vai, vai.

Fericirea din neon

Cum vă mai ziceam eu şi alte dăţi, cam sunt plecat de acasă, ceea ce face lucrurile alea mici de mentenanţă, nişte operaţiuni complexe în toată regula. Acum vreo săptămână ni s-a stricat lumina din baie, nimic anormal de altfel. Bineînţeles că aveam un neon de rezervă, dar nu prea a ajutat, că tot n-a funcţionat. După câteva zile, am ajuns la cumpărături şi am mai cumpărat unul, corpul de iluminat fiind cu două tuburi de neon. Surpriză, tot n-a funcţionat, deci un lucru mic a deviat în ceva mai complicat. Dacă la contextul ăsta mai adăugăm ingredientele de mai jos, treaba se complică şi mai tare:

  1. corpul de iluminat este montat pe o structură de rigips, făcută la baie de meşterii Manole care ne-au lurat în apartament, cu o rezistenţă foarte firavă din punctul meu de vedere;
  2. fixarea lămpii a fost destul de dificilă, chiar şi pentru un electrician respectabil, cu experienţă relevantă;
  3. singura şansă să pun un nou corp de iluminat era să se potrivească exact găurile de prindere cu cele din perete, şi locul prin care să intre firele alea tari din aluminiu să fie exact unde trebuie…
Asta a fost partea naşpa, partea frumoasă acum începe. Ieri dimineaţă (sâmbătă), am luat-o pe Felicia şi am plecat să căutăm un corp de neon, care să corespundă criteriilor de mai sus. Şi am fost prima dată la Bricostore, de unde mi se părea mie că l-am cumpărat p-ăla vechi, dar n-am găsit. Feli a zis fericită la ieşire atuu, aşa că am mers apoi la Baumax, dar din nou nimic şi ea atuu, deci am mers la Praktiker, tot pauză şi la final am ajuns la Obi van Kenobi sau cum s-o scrie, de unde am luat şi noi ce-am apucat, că înapoi am zis că nu mai merg.
Apoi am venit acasă, unde am avut plăcerea să consatat că găurile de prindere nu se potriveau, firele din perete, bineînţeles foarte scurte, ieşeau fix unde venea un transformator din ăla care alimentează tubul de neon şi am mai văzut şi ce naşparliu era corpul de iluminat. Dar încet, încet, cu o bormaşină, nişte şurubelniţe, un patent şi altele din trusa mea de scule de băieţel am rezolvat treaba şi am fost foarte mulţumit.
O fi el urât şi strâmb montat, dar o să-mi aducă aminte de acum înainte de o sâmbătă dimineaţă minunată, acasă.

Tigrişorul, pisicuţa şi pinguinul

A mai trecut o săptămână frumoasă în familia nostră cu trei pitici. Şi nu, nu facem şapte. Şi da, Mami e Albă ca zăpada, iar eu sunt naratorul 🙂 Dimineaţa la grădi a fost parcă puţin mai bine spre final, în sensul că trilurile Feliciei nu se mai auzeau din stradă când plecam. Pe vineri parcă nici n-a mai plâns aşa cu suspine din alea din călcâie. Cine ştie, poate săptămâna asta o să fie mai bine, oricum, noi continuăm. Ce tare o să fie în septembrie anul viitor, când începe şi Ilinca, atunci să vezi dimineţi interesante, dar mai e ceva până atunci, să ne concentrăm pe prezent. Continue reading “Tigrişorul, pisicuţa şi pinguinul”