Porumbeii, guguștiucii și vrăbiuțele

Pe cât de greu este atunci când sunt departe de familie, pe atât de bine este când mă întorc, mai ales când nu este prea târziu și când ajung jos la scară, dacă sun la interfon că mi-am lăsat cheile acasă, chiar și de la parter aud cele trei mici trîmbițele chiuind pe lângă ușă zicând taatii, tatii, taaatiiiii. Minunat. Continue reading “Porumbeii, guguștiucii și vrăbiuțele”

Mici, mici, plimbărici

Și ce dacă e mai rece afară și se întunecă mai repede? Într-un fel chiar e mai bine, că e mult mai liber în parcuri, iar frigul este ceva totuși normal acum că începe iarna, așa că niște hăinuțe mai groase ar trebui să rezolve problema. Uite așa ne-am plimat noi ieri pe înserat în parcul de la Sala Sporturilor din Ploiești, spre bucuria piticilor, care au beneficiat în exclusivitate de locul de joacă, tăvălindu-se în voie cam pe peste tot. Bineînțeles că atunci când am propus să ne îndreptăm spre mașină nimeni n-a fost de acord, nici măcar Mami, iar după ce am ajuns în cel mai depărtat punct, toată lumea era obosită și vroia în brațe. Continue reading “Mici, mici, plimbărici”

Pădurea dintre copaci

Scriam prin iunie despre un tip miraculos de arbore, care crește ca Făt-frumos, și cu care mă gândeam că aș putea împleti dorința de întreprinzător privat cu recunoștința pe care încă o simt datoare naturii. Fără să dau măcar sursa tabelului, că așa vreau eu,  cam așa ar crește păduricea din super copăceii ăștia:

Este adevărat că păduricea noastră dintre cei trei copăcei pe care i-am luat, încă nu are un an, adică din iunie până acum sunt doar patru luni, un trimestru, dar sunt destul de bine  crescuți, cu ochii la cei patru metri pe care îi vor avea peste încă opt luni. I-am pozat zilele trecute când am fost la țară și abia am putut intra în curte datorită coroanei lor bogate și frunzelor de dimensiuni basmatice. Ce să mai lungim vorba, pun niște poze, că simt nevoia de interviuri pe CNN:

După cum îți poți da seama din imaginea de mai jos, Felicia are mari probleme de dezvoltare, având în vedere că la vârsta de doi ani și ceva, deja are cam patru metri, fiind în felul ăsta puțin mai mare decât specia de super arbust.

Oricum, chiar și cu riscul de a da pe față toate secretele ascunse ale speciei, trebuie să recunosc, că până și mostrele pe care le avem noi, sunt sensibil mai mari decât pătlăgelele din aceeași curte.

Vă țin la curent cu evoluția, iar dacă se cam complică treaba și te uiți pe geam și vezi doar umbră, îmi cer scuze, ar putea fi de la copacii noștri, plantați în zona Colceag, Prahova, dar la înălțimea lor, pot face umbră pe o rază de, o rază deeee, de lumină.

Până apărem pe National Geografic cu ei, te țin la curent aici pe blog.

Ariciul și miauneza

Și acum îmi aduc aminte surprinderea cu care am citit prima dată lista de rechizite pe care a trebuit să o ducem la grădi pentru Dragoș prima oară. Eu, adică naivul de mine își închipuia că la grădiniță copiii se joacă, mânâncă și dorm, venind mai apoi acasă. Cred totuși că așa era treaba acum ceva vreme, să zicem vreo treizeci și ceva de ani, dar azi nu mai este frate. Era o listă lungă, complexă, care pentru diversitatea hipermarketului Real nu prea a fost satisfăcută. Am și dat o grămadă de bani de pomană, când în piață, era o gheretuță mică, specializată pe așa ceva, unde știau chiar și în funcție de grădiniță și de grupă ce le trebuie. Mă rog, așa învață omul, dar să revenim la ideea de bază. Drăgoșel avansează serios spre terminarea grădiniței, este deja la grupa mijlocie, ceea ce echivalează cu anul trei de facultate, sau cam așa ceva. A început să fie destul de clar că nu este un mare artist, dar la partea cu poeziile  se ține destul de bine, deci ceva tentă de umanist are în el. Să vedem cum o să fie când începem cu algebra și trigonometria, probabil la grupa mare, la cum evoluează lucrurile.

Au primit temă pentru acasă, cică să facă un arici. Păi arici e el frate, cum să facă altul. Mami, care este tocilara familiei (acum că e și ea la școală avem chiar dovezi), s-a pus pe treabă și a dat naștere unui nou membru al familiei, spre relaxarea ei, acesta ieșind doar din mâinile ei, și nu pe cale naturală 🙂

 

Despre miauneză, ce să-ți zic, probabil că sună a limbă străină pentru căței, dar n-are nicio legătură, este de fapt ceea ce toți cei ancorați în vocabulare tradiționale numesc maioneză. Ne-am distrat destul de tare pe tema asta astăzi când ne-am întors de la București, unde am fost la controlul tehnic cu Mami, când în mașină, Drăgoșel încerca să ne explice ceva despre miauneza comestibilă, un nou motiv pentru a mă gândi mai serios la extinderea dicționarului pentru toți părinții doritori să-ți amintească niște cuvinte minunate cu care nu se vor mai întâlni niciodată după ce odraslele învață să vorbească mai bine…

Uite tati, fără moţ

Mda, nu mai avem bebeluş în casă, Ilincuţa a făcut astăzi un anişor. La mulţi ani puişor micuţ! Conform tradiţiei de petrecăreţi, am făcut o petrecere la sfârşit de săptămână, după datina străbună de chelit bebeluşi nevinovaţi şi rupt turte în capul micuţilor, iar astăzi am ciugulit tortul făcut de Mami cu toată dragostea pentru cel mai mic pui din casă.

Tortuleţul a fost făcut de mami cu ajutorul Feliciei şi al lui Dragoş, bineînţeles, sub atenta supraveghere a Ilincuţei. Cum mai trece timpul când te distrezi…

Aah, şi a ales de pe tavă stesoscopul, banii şi verigheta, că  nu prea se vede bine în poza aia de mai sus situaţia 🙂