ADNul din jurnal

Așchia nu sare departe de copac. Blogul nu sare departe de jurnal. Mai sunt și alte proverbe similare și toate ne spun că de la părinți la copii, natura face o legătură clară, puternică.

Copiii mei nu știu despre jurnalul meu de tata și nici despre pauza mea. Nu-i interesează subiectul acesta și mi se pare normal.

Când am fost la Jumbo să își aleagă jucării de ziua copilului, cei doi mai mari, Dragoș și Felicia, și-au luat niște caiete, agenduțe. Acum, le folosesc pe post de jurnal. 

Drăgoșel și-a ales un caiețel în formă de tabletă. Chiar seamănă cu un iPad 🙂 Au și ei tabletă adevărată, nu iPad că n-am considerat necesar, Se pare însă că scrisul cu creionul pe hârtie încă n-a murit. Nu de tot.

IMG_5934


Are ceva de scriitor în el. A început cu o poveste în mai multe episoade. Se numește Discul. Nu mă întreba de ce. Poți să vezi ce-a scris dacă mărești pozele. Sări peste greșelile de ortografie, că e doar în clasa I-a și tocmai ce a învățat să scrie.

IMG_5936 (2)

A ajuns deja la episodul patru. Poate că ar trebui să-i fac un blog.

Felicia a fost atrasă de o agenduță mică, bineînțeles colorată. De fapt și-a ales două caiețele. Unul ca un jurnal micuț și simpatic, al doilea cu coperți foarte colorate. Ea e mai artistă.

IMG_5937

Cu toate că este încă la grădiniță, a învățat să scrie și să citească. Știu că a devenit o normalitate să știe copiii să citească de la grădiniță, dar pe mine tot mă surprinde evoluția asta.

Spre deosebire de Dragoș, ea chiar vrea să citească și să scrie. În timp ce după el trebuie să stăm să-și facă teme, sa să repete ceva, Felicia cere ea să-i spunem ce să scrie, sau să citească.

Când e în curte si își sprijină caiețelul pe piciorușe, nu prea scrie frumos. Este perseverentă.

Bineînțeles că și-a personalizat caiețelul de la început.

IMG_5938

Cum ziceam la început, e ceva în ADN. Probabil că în curând o să mai adăugăm niște bloguri în familie. Blogurile mele și cel al lui mami vor fi în curând eclipsate.

S-au apucat și ai tăi de scris?

 

 

Weekend de mai

A fost ultimul weekend din mai. Am fost ieri, sâmbătă, la Jumbo cu toții copiii. Pentru 1 iunie, fiecare a avut voie să-și aleagă ce a vrut. Binențeles, cu o limită de sumă, altfel am fi avut probleme mari.

Cei patru pitici ai noștri au fost foarte cuminți acolo. Mă cam surprinde treaba asta, de fiecare dată. Ilincuța a fost cea mai indecisă, dar până la urmă s-a hotărât și ea. Lui Vlăduț i-a ales mami o jucărie. E prea mic să-și aleagă singurel.

Am fost și la înot cu cei trei mai mari. Drăgoșel face progrese relevante. Fetele fiind mai mici, avansează mai greu. Sunt așa simpatici.  Când vine Robert, antrenorul, pleacă toți cu el. Sunt ca niște pinguini mici îmbrăcați în hălățele de baie. Seara ne-am jucat prin curte.

Astăzi este duminică și speram să dormim mai mult. Speranța o fi dormit mai mult, noi nu.

Am plecat de acasă cu gândul să mergem să cumpărăm niște ghivece cu flori pentru mami și să vizităm Muzeul Județean.

Mami este într-o formă maximă anul acesta cu florile. Are o colecție foarte frumoasă de orhidee și una de flori în ghivece suspendate. Nu știu cum se numesc, dar sunt foarte frumoase.

IMG_5943

La prânz am fost la McDonald’s. Știm, mâncarea nu este sănătoasă. Dar mergem cam o dată pe lună, nu considerăm că este o problemă prea mare. Cei mici, de fapt cei trei mai mari, s-au bucurat și de locul de joacă.

Pe seară am făcut un grătar. Cam trist acum fără o țuică. Mă tratez. Am înghițit un elicopter. Adică am o bacterie helicobacter, sau cam așa ceva. Cică poate să ducă la ulcer. Și cică ar trebui să mă doară stomacul, să am arsuri, să mă doară capul.

Eu nu mă bucur că am bacteria, dar mă bucur că a fost tare de gașcă și nu m-a durut nimic. Două săptămâni de prohibiție totală. Nu pot să spun că îmi face mare plăcere, de aceea sper să-mi iau adio de la ea prin tratamentul cu antibiotice.

După băițe au mers toți la culcare.

Ultimul weekend din mai 2016, un sfârșit de săptămână frumos, în familie.

Cum trece timpul și ne mărim familia

Am primit un comentariu pe pagina Despre, ocazie cu care am recitit și eu cronica de acolo. Ce-am bălmăjit în articol e una, dar să mor de râs când am citit comentariile.

Îmi zicea Ralucuța – soția mea iubită – cândva prin 2011, să corectez situația familială că aveam deja trei copilași.

Apoi a comentat ceva că poate vom avea patru. Eu i-am răspuns că până vom avea patru, eu voi fi mumie. Nu mă întreba de unde mi-a venit aia cu mumia. E clar că ea știa ceva și eu nu. Din 2015 avem și al patrulea copil.

Deci suntem la patru pitici.

Și acum, să-ți zic de ce m-a bufnit râsul: mă gândeam că mai avem 3 pitici și-o facem pe mami Albă ca zăpada…

 

Apple e nimic: Vlăduț, primul măr

Am trecut deja de prima supă. Am ajuns la primul măr.

Nu este al lui Adam. Nu este al lui Jobs. Este al lui Vlăduț. Pe Adam nu l-am cunoscut, despre Jobs am citit mai multe și-l respect. Cu toate astea, tot primul măr al lui Vlăduț e cel mai tare.

Mi-a crescut iar burta. Asta ca să sune ca și cum îmi scăzuse înainte. N-are legătură cu mărul. De fapt are, că poate ar trebui să trec și eu de la bere, la mere. Treaba este că mi-a crescut burta în așa hal, că Mami mă folosește pe post de scaun de luat masa. Ce să-ți zic, tot e mai bine decât măsută de schimbat scutece. E chiar tare faza când schimbă mami scutecele lui Vlăduț. Toate fetele vin și vor să miroasă. Eu și cu Drăgoșel fugim ca Dracula de mujdei 🙂

De fiecare dată când se întâmplă ceva relevant în viața copiilor noștri, ne bucurăm și ne întristăm în același timp. Este un fel de bucurie tristă, sau o tristețe bucuroasă.

Nu va mai fi niciodată primul măr al lui Vlăduț. Asta e partea goală a paharului. Ca să o vedem pe cea plină: a mâncaaaat Vlăduț priiiimul meeerișooooooor 🙂

O supă mică pentru omenire

O supă mică pentru omenire, dar foarte mare pentru noi. Astăzi Vlăduț a început diversificarea. Are deja jumătate de an. Nu ne vine să credem, dar așa este. A trecut deja jumătate de an de când al patrulea pitic a apărut în familia noastră.

Parcă ieri scriam despre bebe trîmbiță în primă audiție și despre momentul când am venit cu el acasă de la maternitate. Ei bine, n-a fost ieri, ci acum o jumătate de an. Iar astăzi Vlăduț a încercat primele linguri de supă. Rețetă specială, făcută de mami cu îmbelșugatul ingredient secret: dragoste.

Eram pregătit pentru o opoziție mai serioasă, dar se pare că-i place. Sau poate că vedea că-l înregistrez și n-a vrut să dea rău pe sticlă 🙂 Oricum, o nouă zi frumoasă de trecut în jurnalul meu de tată: prima supă pentru Vlăduț: