25
Feb

Nu că aici ar fi începutul poveştii unui jurnal de tată, pentru că până la veste, în multe cazuri e muncă muuuuultă frate, dar trebuie să încep cu ceva frumos. Perioada până la stadiul de însărcinaţi variază de la cuplu la cuplu şi probabil din foarte multe motive fiziologice, psihologice etc. Eu şi nevastă-mea, de exemplu, am lucrat câteva luni pentru fiecare dintre cei doi pitici, în timp ce alţii, nu dau nume (să nu se supere Cătă V. pe mine 🙂 ) o fac pac-pac din prima.

Eu am o amintire excepţional de plăcută în legătură cu vestea. Era sfârşit de Iulie, în 2007 şi mă întorceam de la Piteşti dintr-o deplasare în interes de servici. Era foarte aproape de ziua mea, care este pe 26 Iulie. Urma să fac 30 de ani. Remarcabilă vârstă, de la care apare prima etichetă de reduceri. Ca la magazin; vând marfa nouă, preţ mare, vânzare bună. Piaţa începe să se satureze, hop, etichetă de reducere să mai dăm un impuls la treabă. Tot timpul făceam mişto de frete-miu că e bătrân, că alea, alea. El îmi spunea că de-abia acum începe viaţa. Eu bineînţeles că nu îl credeam şi făceam în c ontinuare mişto de el. Când am ajuns şi eu acolo, hmmm, parcă se vedea altfel treaba, parcă totuşi nu eram aşa bătrân cum îl făceam eu pe el cu câţiva ani înainte…

Aşadar, să revenim. Ajung acasă, era spre seară. Soţia mea ca o veveriţă mică şi iubitoare ce este, chichotea. Mi-a adus o punguţă mică de cadou, albă cu ceva roşu pe ea, parcă de la B&B. Am presupus greşit că este un ceas, stilou sau ceva de genul ăsta. Intrasem deja în dormitor şi cum era amurg, nu prea era lumină în cameră. E partea aia de la începutul serii când nici lumină de afară nu este suficientă, dar mie nici nu-mi place să aprind lumina. Aşa, deci, îmi dă punguţa. Eu bucuros o iau şi mă uit în ea.  Scot cadoul dinăuntru, mă uit la el. O pilă de unghii. Pauză. Pauză. Râd. Pauză. Îmi aduc aminte că mă gândeam la faptul că tot timpul o încurajam să facă lucruri ingenioase, deosebite. Personal îmi plac cadourile inutile. Pijamale, chiloţi, ciorapi ne cam cumpărăm fiecare, că ne trebuie, dar chestii inutile nu prea. Aşa, cu gândurile astea în cap cred că i-am mulţumit… Mă mai uit încă o dată în punguţă, parcă totuşi cu presupunearea că nu poate fi doar atât. Mai văd ceva. Surpriză! Încă o pilă de unghii. Măi să fie. Adică nu prea am probleme cu unghiile, mi le tai regulat, şi la mâini şi la picioare, nu am unghie din aia lungă la degetul mic de am văzut la unii zici că-i linguriţă… Eu şi cu nevastă-mea nu prea comunicăm cu apropouri, vorbim deschis, direct, fără probleme, chestie care îmi făcea raţionamentul de a înţelege ce se întâmplă şi mai complicat. În timpul ăsta, binenţeles că ea se uita nerăbdătoare la mine ca să îmi surprindă reacţia. Spre deosebire de mine, Ralucuţa este fascinată de cadouri, nu scumpe sau de un anume fel, orice fel de cadou. Eu sunt mai berbec, nu prea mă încântă chestia cu cadourile. Poate că unul dintre motive este şi că nu prea pot să mă prefac că îmi place ceva, dar în acelaşi timp nici nu vreau să derajez cumva persoana care mi-a oferit acel cadou afişând o expresie ciudată. Aşa, deci, în tot timpul ăsta, care probabil a durat doar vreo două minute în realitate, mie îmi treceau tot felul de gânduri prin cap, fără să pot să îmi formez o opinie structurată asupra celor întâmplate. Era bine că am primit totuşi un cadou, aşa că eram bucuros.

Am luat pila de unghii şi m-am uitat puţin mai de aproape la ea. Avea o parte centrală care culisa. Am mişcat căpăcelul şi în spate era o adâncitură în care erau două liniuţe roşii. Sinapse rapide. Luminăăăă. Test de sarcină. Este însărcinatăăăă! Suntem însărcinaţiiiii! Sunt tatăăăăăă. Sunt tată? Cum adică sunt tată? Tata este tată! Eu obişnuiam să fiu copilul părinţilor, nu părintele copilului. Sinapse aiurea, sinapse bete, bucurie, râsete, plânsete, râsete, sărit prin cameră, pupat, râs, plâns, râs etc. Într-un cuvânt: FE-RI-CI-RE.

Aaaaah, ce bine. Sigur o să-mi facă bine să citesc articolul ăsta la pensie. Mă port bine cu fi-miu să mă interneze într-un azil frumos, cu conexiune la net, să pot să recitesc chestii din astea în voie printre pastile şi supe înghiţite cu paiul.

Ia zi, tu? Cum ai primit vestea?

Capitol: Înainte de naştere  Cuvinte cheie:
Poţi lăsa un comentariu, sau trackback de pe blogul tău.

Jurnal de tată

11 Comentarii
  1. mama says:

    Dragul meu baietel (tata de baiat) numai trecand prin toate etapele necesare sa cresti un copil si sa-l faci barbat sau femeie dupa caz, poti aprecia sentimentele, greutatile, bucuriile, esecurile, durerile si multumirile pe care le traieste un parinte toata viata lui. Asta pentru ca, copilul TAU ramane, pentru tine copil pana mori.

  2. Tata says:

    Mamă, păi cam pentru asta sunt copii şi părinţi pe lumea asta, nu?

  3. Adinuţa says:

    Adi a primit vestea la..telefon:) 29 februarie 2008, vineri dimineaţă, după 3 teste de sarcină ca să fiu sigură, am aflat că sunt, chiar sunt, graviduţă. Am rezistat stoic până seara (adică nu am spus la nimeni) până când am cedat şi foarte nerăbdătoare am luat telefonul şi l-am sunat pe Adi care era într-o miniexcursie la Râşnov cu colegii de servici. L-am cam năucit cu vestea, tot contiuna să spună cu vocea plină de emoţie că vom avea un copilaş şi nu mai ţin minte ce ne-am mai spus.. M-a sunat peste vreo 2 ore beat de fericire şi nu numai (şi el nu se îmbată aşa uşor) ca să-mi spună că de bucurie a dat de băut la toţi colegii. A doua zi, a sosit acăsică cu 11 trandafiri albi. De ce 11? Nici el nu ştie..Poate pentru ca 11=1+1=2 şi noi vrem 2 copilaşi ..:)

  4. Tata says:

    Foarte frumos Adinuța. Și cum 1+1=2, iar voi sunteți la 1, hai, la treabă 🙂

  5. Adinuţa says:

    Noi suntem mai încetinei aşa…Oricum, planul e făcut, şi peste doi ani şi jumătate, se va naşte şi al doilea copilaş 🙂

  6. Tata says:

    Uau, asta da planificare. Să fiți sănătoși și fericiți și până atunci și după aia…

  7. Adinuţa says:

    Mulţumim mult, şi voi să fiţi sănătoşi şi fericiţi.

  8. ionut says:

    Yeah, in seara asta am aflat si eu ca s-ar putea sa fiu tata. De-abia acum imi dau seama ca sentimentul asta, indiferent de temerile pe care le simti, conditia sociala sau alte alea, e unul absolut genial. Nu ma asteptam la vestea asta, sau amanam cu indarjire un astfel de eveniment. Dar, cu toate astea, lasandu-mi sentimentele sa zburde in voie, ma simt foarte agitat si entuziasmat de veste. E un sentiment pe care nu-l poti simiti decat daca iti doresti cu adevarat chestia asta. Iar eu am realizat asta, de-abia dupa ce m-am dezbracat de toate prejudecatile si gandurile negre. Da, se pare ca vreau sa fiu tata si de-abia astept sa intru in haina asta noua!
    PS: Felicitari ptr blog. E genial!

  9. Tata says:

    Felicitările pentru mine pălesc în fața celor pentru tine. Privilegiul de a fi tată este mai mult decât înălțător. Stai liniștit, acum nu mai aveți mult, doar sarcina, nașterea și creșterea copilului, după care, același lucru pentru următorul, că doar nu o să rămâneți la unul, nu? 🙂
    Mulțumesc pentru vizită și aprecieri.

  10. […] Episodul 1 a fost prin 2010 în februarie, când am început jurnalul ăsta, deși Drăgoșel se născuse în martie 2008, Felicia urmând să apară în septembrie 2010, iar Ilincuța în octombrie 2011. Mda, pe matematica asta te-ai prins deja, avem trei copii, triplă bucurie. […]

Lasă un comentariu