Un dar de la Dumnezeu

Am scris acum ceva vreme despre Miracolul vieții. Câtă copilărie, naivitate și ce titlu frumos pentru ceva totuși atât de lumesc! Am întârziat câteva zile cu articolul ăsta, în ciuda întregii experiențe de până acum, când consideram că un articol scris la cald aduce cu el ceva ce se va resinți poate și mai târziu. Ei bine nu, acum este o excepție, mai bine spus excepția.

Nu pot să nu mă gândesc la timpul și îndîrjirea cu care am reușit cu Ralucuța să-i avem pe Dragoș și Felicia. La Dragoș, dacă nu mă înșel eu, am lucrat aproape o jumătate de an, la Felicia vreo opt-nouă luni, cu analize, tratamente, stimulare ovariană etc. Miracolul vieții a fost ceva ce ne-a umplut inima cu mult mai multă fericire decât ar putea ea să primească, dar undeva, într-un mic colțisor, știam că este totuși și o urmă lasătă, ca o zgârietură care a rămas acolo datorită atâtor tehnologii și inginerii medicale ce ne-au ajutat să ne îndeplinim dorința, adică, de fapt, dorințele. O urmă infimă, insesizabilă în cele mai multe cazuri, sau mai bine zis, vizibilă doar într-un caz, din interior.

Drăgoșel are acum deja trei anișori și vorbește continuu, probabil ca să mă facă să înțeleg ce-mi povestea mie mama și nu pricepeam despre copilăria mea. Ne face să respirăm zilnic fericire pură, pe care din păcate, câteodată o inspirăm greșit. Felicia, ne luminează viața cu zâmbetul ei inocent, care apare chiar imediat după ce se trezește din somnul ei angelic și firav. Îl soarbe pe Drăgoșel din priviri, iar el o pupă permanent și nu lasă pe nimeni să-i facă ceva, chiar așa mic și neajutorat cum este el.

Miercuri noaptea, adică joi dimineața, pe la 1:30 AM am ajuns acasă dintr-o deplasare în Cehia. Ralucuța era trează, ca de fiecare dată, așteptându-mă. Era nerăbdătoare să-mi arate ceva și îmi tot spunea că nu știe dacă o să îmi placă sau nu. Mă gândeam că o fi schimbat vreo culoare la vreun perete, sau o fi mutat ceva prin casă, sau o fi desenat din nou artisul ăla mic pe uși, sau alte câteva frânturi de gânduri fără importanță. Am intrat în bucătărie și mi-a arătat surpriza. Mi-a spus:

– O să mai avem un copilaș!

Universul a pus o pauză în creierul meu. Din aia ciudată din filmele cu multe efecte vizuale, sinapsele se îmbrânceau una pe alta într-un spectacol feeric de haos organizat. Am îmbrățișat-o și am stat așa o vreme, încercând probabil să ne revenim. Ea avea deja câteva ore de experiență,  făcuse trei teste de sarcină, dar eu abia primisem vestea și nici nu mai știam în ce parte acționează gravitația, doar că sigur nu era în jos, în laterale, în față, spate, sau în sus.

Au trecut acum câteva zile și viața s-a mai repus puțin la locul ei, după ce am început să-i anunțăm și pe ceilalți, să le dăm a treia noastră veste importantă din viața asta.

Am realizat acum că, dând la o parte totul, adică tratamentele dinaintea primelor două nașteri, dosarele de analize, planificarea minuțioasă și chiar testul negativ de ovulație din luna trecută, toate astea căzând, spulberându-se de pe o masă fictivă, în locul curat și luminos ce a rămas, am primit un cadou, un dar de la Dumnezeu. Au trecut câteva zile, dar acum am înțeles.

Mulțumim Doamne și ajută-ne să-i creștem, măcar la fel de bine cum au făcut-o și părinții noștri.

Join the Conversation

8 Comments

  1. De joi am intrat în fiecare zi să văd ce scrii… Ți-a luat ceva timp… Felicitări! Să fiți sănătoși să-i vedeți mari pe toți! Abia aștept momentul când vor vorbi toți odată!

  2. Se dau urmatoarele ingrediente: cateva cuvinte spuse de Raluca miercuri…aparent fara nicio legatura intre ele – “maine ai o zi grea ca vreau sa-ti spun ceva?!?” si “abia astept sa vina costin” (despre care nici macar nu stiam ca este plecat)…curiozitate si putina logica nebuna… toate astea au facut joi dimineata un click (inca dinainte sa sune telefonul) si au condus catre o surpriza absolut minunata. Universul a facut si la noi o pauza si ne tot uitam zambind unul la altul parca neincrezatori…”Nu se poate!”…Asa ca atunci cand a sunat telefonul si ne-a dat/confirmat Raluca vestea…totul avea tot sensul de pe lume si era din povestea aia :)!!
    Reactia lui Dragos a fost una spontana: ti-am zis eu!!!…nu stiu ce mi-a zis el… ca eu ii zisesem si la mine se facuse click-ul…si apoi, vazand ca nu i-a iesit cu asta: “de data asta, eu il tin in biserica, tu doar ajuti la imbracat!!!!”
    Asadar, suntem foarte fericiti pentru acest dar si mai ales ca putem sa va fim din nou alaturi!

  3. @Titina: încet, încet îmi vin și mie cuvintele, că probabil când vor vorbi toți odată, va trebui să tac 🙂
    @Nașa/Sașa/Vio: vă mulțulțumim și acum totul rămâne documentat, deci tu ai fost cu ideea, nașul doar a avut impresia, nu? 🙂

  4. Asta DA veste, in prima clipa am ramas muta… apoi mi-am revenit si m-am bucurat din tot sufletul. Va felicit, va doresc multa sanatate, rabdare, bucurii si bani. Sa dea Bunul Dumnezeu sa fie sanatos si viguros (copilul), orice ar fi este bine venit. Si noi acasa am fost trei frati si a fost ff bine, iar la randul meu mi-am dorit mereu doi copii, dar n-am avut nici suficient curaj si nici un sprijin care sa se implice ca tine “taticule”. Sunt foarte fericita ca te vad asa implicat in viata de familie si cu siguranta copii tai vor avea o copilarie fericita si implinita.
    In weekend-ul acesta a fost pentru prima data cand Dragosel a dormit doua nopti la mine, incredibil cat de mult a evoluat de ultima data, ne intelegem perfect, am vazut ca este un copil pe care nu poti obliga sa faca un lucru, de ex. l-am intrebat vrei paine prajita cu usturoi si ulei de masline – NUUUUU, eu mi-am prajit si am aranjat 4 felii de paine, m-am asezat si mancam tacticos. A venit langa mine si se uita. La un moment dat a rupt o bucatica, a bagat-o in gurita si cu ochi la mine zice “este iute”. Da asa este am zis eu, “dar tu stii ca usturioiul face ca sa nu ai viermisor in burtica” si a luar o felie intrega dupa care i-am prajit inca o felie. Sau dimineata am mancat cremvusti, am avut 5 bucati, am pus pe o farfurie sa se raceasca putin, el a pus masa si ne-am asezat. lui i-am pus 4 mie una. Am scos borcanul cu mustar, mie asa imi place (mustar clasic) el zice “nu-mi place cu mustar”. Bine mananca asa cum vrei. Eu am pus o lingurita de mustar pe farfuria mea si inmuiam in ea cremvustul si mancam cu pofta. La un moment dat vad ca intinde bucatica lui in mustar, pune in gurita si i-a placut asa incat restul a mancat cu mustar si sunt acum curioasa daca acasa va cere mustar langa cremvusti???
    Deci vreau sa spun ca copii sunt minunati, iti ofera bucurii si momente deosebit de placute si inegalabile, dar cer rabdare, intelegere, disponibilitate si mult sacrificiu. Cand ai copii viata ta particulara nu mai exista, traiesti prin ei.
    Noi cu totii suntem alaturi de voi , va stam la dispozitie cu tot ce avem mai bun, cu toata dragostea.

  5. Maia, așa este, trăim prin ei, și în curând vor fi mai mulți prin care să o facem, deci și mai bine 🙂

  6. Pingback: Ilinca Teodora
Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *