Serbare Feli

Unul dintre avantajele majore ale faptului că suntem cu toții împreună în Pitești, este faptul că pot și eu să merg la serbările copiilor. Poate că nu pare cine știe ce, dar în ultimii ani, când n-am avut șansa asta de fiecare dată, am trăit niște chestii destul de supărătoare, dar așa este viața. Scria undeva că sacrificiu înseamnă să renunți la ceva bun pentru ceva și mai bun, însă în situațiile acelea, mi-a fost destul de greu să mai văd partea cu ceva și mai bun. Oricum, a trecut și acum ne bucurăm de timpul petrecut împreună.

Grădinița este foarte bine organizată, are o sală special amenajată pentru evenimente (sală de festivități) și a fost decorată de curând, bineînțeles cu un desen reprezentând o scenă din poveste. Ca să mă dau și eu puțin mare, site-ul l-am făcut eu. La începutul anului urmau să participe la un audit și nu aveau site, așadar taaa-daaaam. A mers puțin mai greu că am cam uitat multe din chestiile pe care le făceam înainte, când terminam un proiect ca acesta în două zile.

În afara plăcerii de a fi prezent la așa ceva, am fost surprins, iar apoi profund impresionat de un lucru care poate părea ciudat: majoritatea versurilor învățate de copii au fost despre muncă și hărnicie. Se poate să fiu influențat de negocierile sindicale la care particip în perioada asta, însă cred că nu este doar asta. Zona Piteștiului este fundamental industrială, treabă pe care am observat-o în multe direcții, există încă o cultură industrială aș spune chiar de invidiat.

Ne-au cântat Noi suntem români piticii noștri, au dansat pe muzică populară, fiind îmbrăcați în costume populare, au cântat și în engleză, a fost foarte frumos. Ca să nu mai zic că au avut costumele populare asigurate de grădiniță.

Pentru că sunt colege, Feli a invitat-o și pe Ilincuța, care s-a trezit puțin mai devreme ca să participe și ea la serbare. Acolo a întâlnit un coleg de grupă și n-a pierdut nici ea ocazia unei poze de mini-cuplu 🙂

La final a venit și Moșul, le-a dat dulciuri și fructe din partea grădiniței și totul s-a încheiat cu bine. Urmează serbarea de la Ili, iar înregistrarea video o voi posta când o primim.


Posted

in

by

Comments

Leave a Reply