Eeeeh, şi ne-am întors de la mare, o vacanţă frumoasă, plină, şaaaapte nopţi şi ooopt zile, ca-n poveşti. Poveşti cu copii, nu pentru copii. Piticii au fost foarte cuminţi pe drum, înspăimântător de cuminţi aş putea zice. Şi-au revenit brusc acolo, când după fiecare masă venea echipa hotelului,  SMURD de zugravi, să văruiască în urma noastră. Ca în ultimii trei ani, am mers pe Giurgiu-Russe-Varna, un drum foarte liber şi bun aş zice eu, făcut în şase ore de la ieşirea din Ploieşti până în camera de hotel, cazaţi. Ah, Obzor, Sol Luna Bay, puţin mai jos (sud) de Varna.

Amintirile din copilăria lor au fost frumoase:

1. Ilincuţa – mâncăcioasa echipei, la fiecare masă a dat gata bolul de mâncărică pasată de mami cu mixerul la cea mai apropiată priză din restaurant, spre mirarea con-fometaţilor, care parcă nu mai văzuseră  combinaţia de mămică-bol-mâncare-mixer în viaţa lor. Ultra-vuvuzea numai în momentele cheie: foame, somn, nebăgată în seamă suficent;
2. Felicia – vedeta cu sutien la mai puţin de doi ani, cu vreo două cuceriri, dacă număr doar pretendenţii sub trei ani, dacă ridic ştacheta, nici nu ştiu câţi au fost. Şi-a cam făcut de cap şi aproape că a fost obrăznicuţă: să nu vină ea de prima oară când o chemi, să nu stea la masă, să nu mânânce frumos singurică, ce să mai, chestiile învăţate de la cineva, nu dau nume, dar urmează. Înotătoare (o fi cu doi de “n”?) ca o mică sirenă burtoasă;
3. Drăgoşel – foarte cuminţel, chiar în fiecare zi, dar doar din momentul când adormea şi până se trezea, în rest, făcute şi nefăcute. Nici nu ştiu cu ce să încep şi unde să termin, doar că abia acum încep să înţeleg mesajul melodiei ăleia vechi mi-a adus aminte de o melodie (No limit) şi o formaţie (parcă era 2 Unlimited).

Pe Mami n-o trec în listă, că ea a fost cuminţică, negresa familiei, în afara faptului că la somul de la prânz, ea mergea pe plajă să mai stea la soare, să nu cumva să piardă vreo rază. Mai scăpa ea un ochi la câte un chelios atletic, dar scăpam uşor că dădeam drumul la doi din trei copii şi trebuia să fugă juma de plajă să-i prindă 🙂

Vremea a fost total ok, în penultima zi, bineînţeles că Mami a băgat dansul ploii şi de data asta chiar a funcţionat, a fost o vreme înorată (o fi cu doi de “n”?) şi a plouat chiar destul de tare pe drum, după Varna.

Eu, relaxat, în fiecare zi, ai ghicit, doar în momentul când dormeau copiii şi Mami era la plajă. Am văzut nişte filme, am mai citit câte ceva, dar un lucru este sigur, cu trei copii mici la mare nu este atât de simplu dar nici atât de complicat cum pare. Am mai scris şi anul trecut despre temerea dinainte de vacanţă şi infirmarea ei în practică. Asemănător a fost şi anul ăsta, morcovul din dotare a fost mai mic, dar lucrurile au mers bine, chiar foarte bine, iar iepuraşul, lupul, vânătorul şi pădurea n-au mai intrat cu toţii în zona posterioară înainte de plecarea în concediu.

Dragoş, peştele de uscat care acum ceva vreme nu vroia să intre în mare, acum bineînţeles că nu vroia să iasă şi ţopăia ca un pelican mic şi nervos când îi spuneam să mai aştepte puţin să i se usuce scofâlciturile alea mici de degete, să nu se topească naibii. Felicia, maimuţa de asfalt care făcea îîîîîîîî  la nisip pe plajă,  a început cu stilul fluture pitic din prima experienţă marină, chiar neluând în seamă cele x ori când a luat apă în nasuc şi guriţă de la valuri spunându-mi drăgălaş aapăăăă. Ilincuţa s-a întreţinut în piscinuţa din dotare, asta în primele zile, înainte să-şi dea seama că poate să evadeze dacă sare peste peretele micuţ gonflabil şi să purifice copilăresc sensul expresiei a merge în patru labe 🙂

Au mai avut cartofi prăjiţi cu maioneză şi pizza cât n-au mâncat în viaţa lor, că acasă nu primesc şi acolo erau şi ei în vacanţă, am mai avut Zâna Slipuleţ, care lua toate slipurile şi le spăla şi le punea la uscat pe balcon, sau trebuia să zic slipii? Am mai avut şi Zânul Papucel, care strângea tot timpul papucii şi adidaşii de peste tot, am avut şi două camere, să zicem apartament cum îi spun ei, am mai avut şi duş fără apă caldă de patru stele după ce veneam de la plajă, că deh, apartamenul era la ultimul etaj şi gravitaţia favorizează camerele standard de mai jos în pofida marketingului agresiv pentru serviciile premium, am mai avut şi ceva pietre la intrarea în mare în primele zile, pe care nu ştiu ce zână le-o fi luat, că nu le-am mai găsit, am mai avut  şi ceva alge, dar din alea bune de sushi, nu puturoase ca la Eforie, şi doar câteva, în ultima zi, de gust. Am mai avut şi steguleţele salvamarilor pe plaja privată care ne-au fascinat tot sejurul după versurile de ce pana mea e steag galben când nu văd valurile şi totuşi n-avem voie cu colăcele în apă?, sau cum Baywatchu’ meu pui steag roşu când abia acum sunt valurile adevărate?, genul de întrebări care te fac să te gândeşti dacă ăştia chiar ştiu să înoate, sau doar sunt puşi la prevenţie exclusivă. Oricum, unul dintre ei, în ultima zi a simţit ceva, că a venit la Ralucuţa, negresa mea personală şi a întrebat-o în bulgara lui fluentă ceva ce a rămas un mister, dar l-am tradus noi ca un la revedere.  Ca să fi fost bine pentru Mami ar fi trebuit să mă opresc aici, dar trebuie să zic că avea vreo şaizeci de ani, dar se ţinea bine frate 🙂

Ce să mai, ne-am întors acasă, a trecut vacanţa la mare, aaah,  să nu zic de câte ori ne-a întrebat Drăgoşel pe drum când mai mergem la mare, că ar fi destul de greu de răspuns, că pe la 897 am renunţat să mai număr şi eram încă aproape de Varna.

Recomandări pentru tătici? Doar una: ai o familie, doar una, nu uita asta şi ia-o în considerare când vine vorba de concediu. E timpul tău, cu familia ta, ceva ce nimeni,  niciodată şi sub nicio formă nu poate înlocui.

Şi cum se spune că o poză face cât o mie de cuvinte, pun şi eu două, dar nu de două mii, de două milioane-miliarde-catralioane de cuvinte, un trenuleţ de Trîmbiţaşi şi un instantaneu pe care mi l-aş tatua şi pe inimă dac-aş putea.