Mică, mică, mititică

Este adevărat că putem vorbi de copiii noștri până la adânci bătrâneți, dar totuși, acum când încă suntem tineri parcă are altă valoare discuția. Îmi aduc aminte când mamaie, Dumnezeu s-o ierte, vorbea de băiatul ei, care la vremea aia avea deja vreo cincizeci și ceva de ani, și mi se părea o discuție  nelalocul ei. Probabil că nu este așa, și că timpul trece, dar copiii rămân copii. Momentan așa este, iar fetița noastră este încă mititică, nici măcar nu a făcut jumătate de an.

Am fost zilele trecute la cumpărături și deja mami vroia să luăm Pampers mărimea 4. Eu nu și nu. Am avut și câteva argumente, dar de fapt ideea era că dacă nu-i luăm, poate mai rămâne și ea puțin mai mult timp mică. Un fel de bonsai așa, știi, dacă îl ții într-un ghivecel mic, copăcelul rămâne și el mai micuț. Hihihi. Nu este cazul, dar înțelegi ideea.

Sunt tare curios de evoluția relației tată-fiică, pe măsura trecerii timpului. Sper să fiu destul de ascuțit, opusul lui obtuz, în concepții, astfel încât să pot avea o relație deschisă cu ea, să-mi spună divese lucruri, ca și cum am fi prieteni de aceeși vârstă. Nu te gândi prea departe, că nu este cazul, permisul de port-armă tot mi-l iau și dacă mă supără vreunul, tot îi vopsesc ouălele chiar de nici măcar nu vom fi aproape de Paște.

Azi, tot plângea micuța. Venise pe la noi cumnata și mami pregătea împreună cu ea prânzul, sub stresul pozitiv numit Drăgoșel, care era peste tot unde putea fi ceva stricat, dărâmat, murdărit. Eu am încercat să o adorm. Am legănat-o în landou, am pus-o pe canpea, am dus-o în dormitor, am reașezat-o în landou etc., dar nimic. Plângea în continuu. A venit mami și a rezolvat-o în cinci minute. Remarca a fost destul de dură, dar pe atât de adevărată: copilul nu vroia altceva decât să se uite în ochii mei, iar eu, o legănam cu o mână, dar cu cealaltă eram la laptop, deprinzându-mă cu Ubuntu… Da, greșeala mea…

Există nevoia de contact vizual încă de la vârsta asta și câteodată nimic nu se compară cu privirea unui copil mic, inocent, care practic nu-ți cere nimic, nu are nici un interes ascuns, nu vrea decât să te uiți la el/ea. Asta cred că este valabil mai ales când alăptezi, uite aici o mostră relevantă.

Este unul dintre momentele când chiar te simți cu adevărat util pentru copil. Alăptatul este ceva ce pare natural-matern, dar nu înseamnă că nu  este înălțător și pentru tați. Părerea mea. E adevarat însă că nu aș merge totuși până unde au ajuns japonezii ăștia, chiar dacă aș avea oarecum mâinile mai libere…

Cum ziceam, timpul trece, copiii rămân, dar ai grijă să nu treacă timpul pe lângă tine, că înapoi nu poți să-l dai…

Join the Conversation

2 Comments

  1. Numai cand esti parinte poti aprecia sentimentele,sacrificiile si bucuriile care iti aduc copii.Acum poate ca poti intelege mai bine de imi este asa de dor de tine , de voi, unicul meu gand este legat de voi. Ma bucura orice veste marunta legate de voi, un telefon cat de scurt ma umple de bucurie. Pentru un parinte copilul lui este si cand are 50 de ani, si nu exista perioda din viata in care pe primul loc sa nu fie copilul. Si este bine sa stii ca grijile cresc odata cu copilul, gradinita, scoala, facultate, cariera, casatorie, nepoti si asa mai departe. Parintele ofera tot ce poate copilului si sufletul daca e posibil, dar din pacate nu poate sa-i dea NOROC.
    Orice cuvant de iubire te unge la suflet, mie imi este atat de dor de tine de cad erai mic si ma strangeai in brate si-mi spuneai “mama te iubesc pana la cer si inapoi”. Si acum simt nevoia uneori sa ma strangi in brate, sa te simt mai aproape. dar acum esti barbat si intinzi decat obrazul. (uneori ma doare). Cand erai in clasa 5-a am venit in pauza la tine si vroiam sa te pup si ai zis” mama ma vad colegii” adica abtina-te.
    Viata trece foarte repede cu grijile si problemele zilnice si ne trezim ca am trecut de 60 de ani si atunci ne pare rau ca nu am spus toptdeauna ce simtim, eu numai dupa ce tu ai ramas la Ploiesti mi-am dat seama ce durere imensa i-am produs mamei mele ca am ramas la Ploiesti din cauza lui D-l Trimbitasu. Problema este ca viata este ca o roata, si sunt convinsa ca totul se plateste.
    In incheiere vreau sa-ti spun ca te iubesc la fel de mult acum la 33 de ani ca in prima zi de viata a Ta.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *