Pe bună dreptate, zilele astea, Ralucuţa mi-a atras atenţia că nu mai sunt aşa de fascinat ca la prima sarcină. Într-un fel este normal, acum cam ştiu ce se întâmplă. Sau, de fapt spun o prostie, dar cel puţin am mai trecut prin asta şi nu mai este ceva nou. Asta în legătură cu fascinatul. Despre asta nu îmi fac probleme. Treaba reală vine la partea cu conştientizarea.

Fascinaţia primei sarcini a adus cu ea şi o conştientizare 100% a statutului de însărcinaţi pe care îl aveam. Acum, şi datorită primului mini-miracol Dragoş, cred că timpul pentru aşa ceva este mai puţin. Nu îmi caut scuze, nu. Încerc să găsesc nişte cauze reale.

Evident că vreau să îmbunătăţesc treaba asta, iar cele mai simple moduri prin care pot pune asta în aplicare sunt:

1. să mă documentez regulat asupra evoluţiei sarcinii, sunt o grămadă de surse de informare pe tema asta, cum ar fi asta;
2. să vorbesc cu bebecania mai des, chiar dacă încă este în burtică şi probabil încă nu mă aude.

Gata, că mă bate mămicania că stau prea mult la calculator…