Azi, și iarăși până public eu articolul va fi mâine, Drăgoșelul este la Maia în tabără. Mi-a zâmbit scurt de pe canapea:

– Nu pleci. Pa!

Uite așa suntem parțial singuri acasă, pentru că Felicia, cu toate că am insistat să plece și ea în vreun club, s-a încăpătânat să stea cu noi. Probabil încă mai contează faptul că are doar șase luni. Mă rog. Să revenim. Pitica a adormit și ne-am apucat și noi de făcut ceva de mâncare. Fără detalii de meniu, cotletele de berbecuț pregătite deja cu mirodenii, nu știu exact firma, dar le găsești prin hipermarket, pot fi puțin prea sărate. Asta dacă nu…

Cu câteva zile înainte, când am fost la cumpărături, ne-am gândit să facem o degustare de bere, să ne recalibrăm gustul pentru sezonul estival care se apropie, așa că am scos de la frigider mostrele cumpărate cu câteva zile înainte, cu premeditare. Una, Ciuc, sau să-i zic Ciuca,  a căzut la datorie aseară. Eu nu am fost implicat, mai multe detalii poți obține de la Ralucuța. Au rămas în prima linie:

Am ținut oarecum clasa compactă, fără să dezavantajăm concurenții în funcție de… părinți. Data viitoare vom trece poate și la alte mărci mai greu pronunțabile în RON. Așadar, surplusul de sare de care vorbeam mai devreme, a devenit un foarte bun pețitor al degustării ce urma să vină. Nu ne-am organizat, a fost ceva mai mult ad-hoc decât planificat, dar două bucăți de hârtie, 5 pahare și două pixuri am găsit în bucătărie, că nu vroiam să mai ieșim prin casă să trezim spiridușa ce dormea în pârțuri mici și simpatice.

Cum ziceam, 5 pahare, pentru că Ciucul/Ciuca, își dăduse obștescul sfârșit, cu mare demnitate, stingând un foc ce putea foarte lesne degenera într-o adevărată secetă pe parcela Ralucuței cu o seară înainte. Cei rămași la datorie, au fost aliniați frumos, fiecare cu paharul lui în față, ca să nu existe neînțelegeri sau bâlbe d-alea pe care le fac laboratoarele de analize care-ți dau rezultatul la transaminaze, dar tu n-ai dus decât o probă de urină.

Boon, ne-am făcut pe fugă o idee asupra criteriilor de notare (aciditate, spumă, miros, gust amar, subțirime-apoșenie-fleașcă) și am dat drumul la jocuri. Partea cu spuma am considerat-o mai tehnică și am încercat să o facem la început, punând în paralel berea în pahare, în aceeași poziție, până la același nivel, să vedem care rezistă mai mult, nu care e mai mare, aviz amatorilorarelor. Treaba a fost simplă: note de la 1 la 5, pentru fiecare criteriu în parte, câte o notă pentru fiecare bere. N-am intrat în profesionalisme să ne clătim pe dinți cu nu știu ce chestii, dar eu, anterior, m-am calibrat cu ceva mai tare, să-mi curăț orice microb care ar fi putut altera corecta apreciere a berii la nivel de papilă gustativă. Cred că din inerție, s-ar fi putut chiar să fi curățat niște papile de tot, asta este.

Pe criterii, notele zic așa:

  1. Amărăciune: 1 = cea mai puțin amară, 5 cea mai amară;
  2. Aciditate: 1 = cea mai puțin acidă, 5 cea mai acidă;
  3. Bere apoasă: 1 = cea mai puțin apoasă, blabla;
  4. Miros: 1 = cel mai slab miros de bere, 5 cel mai beros miros;
  5. Spuma: 1 = cea mai Elodia de spumă, 5 cea care a rezistat cel mai mult.

Excelul, ca să zic așa, cu toate că e vorba despre OpenOffice, zice că:

Criteriu Marca Membru Juriu Nota
Amarăciune Golden Brau Costin 2
Aciditate Golden Brau Costin 1
Bere apoasă Golden Brau Costin 5
Miros bere Golden Brau Costin 1
Spumă Golden Brau Costin 2
Amarăciune Bergenbier Costin 1
Aciditate Bergenbier Costin 2
Bere apoasă Bergenbier Costin 4
Miros bere Bergenbier Costin 2
Spumă Bergenbier Costin 3
Amarăciune Timișoreana Costin 5
Aciditate Timișoreana Costin 4
Bere apoasă Timișoreana Costin 1
Miros bere Timișoreana Costin 3
Spumă Timișoreana Costin 4
Amarăciune Ursus Costin 4
Aciditate Ursus Costin 5
Bere apoasă Ursus Costin 3
Miros bere Ursus Costin 4
Spumă Ursus Costin 5
Amarăciune Skol Costin 3
Aciditate Skol Costin 3
Bere apoasă Skol Costin 2
Miros bere Skol Costin 5
Spumă Skol Costin 1
Amarăciune Golden Brau Ralucuța 1
Aciditate Golden Brau Ralucuța 4
Bere apoasă Golden Brau Ralucuța 4
Miros bere Golden Brau Ralucuța 2
Spumă Golden Brau Ralucuța 1
Amarăciune Bergenbier Ralucuța 3
Aciditate Bergenbier Ralucuța 1
Bere apoasă Bergenbier Ralucuța 5
Miros bere Bergenbier Ralucuța 3
Spumă Bergenbier Ralucuța 3
Amarăciune Timișoreana Ralucuța 4
Aciditate Timișoreana Ralucuța 2
Bere apoasă Timișoreana Ralucuța 2
Miros bere Timișoreana Ralucuța 4
Spumă Timișoreana Ralucuța 2
Amarăciune Ursus Ralucuța 2
Aciditate Ursus Ralucuța 5
Bere apoasă Ursus Ralucuța 1
Miros bere Ursus Ralucuța 5
Spumă Ursus Ralucuța 5
Amarăciune Skol Ralucuța 5
Aciditate Skol Ralucuța 3
Bere apoasă Skol Ralucuța 3
Miros bere Skol Ralucuța 1
Spumă Skol Ralucuța 4

Treaba nu e concludentă, dar facem un tabel pivot, sau pentru cunoscători DataPilot și vedem mai clar situația:

Sum – Nota Marca
Criteriu Membru Juriu Bergenbier Golden Brau Skol Timișoreana Ursus Total Result
Aciditate Costin 2 1 3 4 5 15
Ralucuța 1 4 3 2 5 15
Amarăciune Costin 1 2 3 5 4 15
Ralucuța 3 1 5 4 2 15
Bere apoasă Costin 4 5 2 1 3 15
Ralucuța 5 4 3 2 1 15
Miros bere Costin 2 1 5 3 4 15
Ralucuța 3 2 1 4 5 15
Spumă Costin 3 2 1 4 5 15
Ralucuța 3 1 4 2 5 15
Total Result
27 23 30 31 39 150

Nu este un test științific, nu facem reclamă, mă doare-n pix de părerea altora, n-am măsurat temperatura, n-am văzut data expirării etc.

După asta, am dat și câte o notă personală asupra berii, care să surprindă și preferințele personale (mie-mi place berea mai acidă, Ralucuței invers, eu mai amară ea mai puțin etc.) și rezultatele au fost că mie îmi place cel mai mult Timișoreana, cu toate că, pe notele mele, Ursusul a ieșit mai bine. Ralucuței îi place cel mai mult Bergenbier, cu toate că pe notele ei, cel mai bine s-a clasat Ursus. Tare, nu?

Mai mult decât toate bălăriile astea, activitatea în sine a fost interesantă, chiar dacă până la urmă, am aruncat la ciuvetă niște bere, în cinstea Dnei Adriana, Dumnezeu s-o odihnească, pe care nici măcar n-am întâlnit-o, dar am înțeles că a fost proprietăreasa anterioară a apartamentului, și i-am dat să bea, ca să nu ne bântuie.

Acum, dacă tot ai rezistat până aici, să-ți zic și de ce am scris atât de mult: Ralucuța se uită la un serial de-al ei pe net, iar eu aștept să se coacă un mare cozonac cu ciocolată Kinder și Milka și stafide înmuiate în frișcă Hulala, început de Ralucuța la unșpe noaptea că mi-e mie poftă de ceva dulce și clătitele se făceau prea greu. Păi să n-o iubești mă? 🙂

Share: