Când mă fac mare vreau să mă fac…

Nu îmi aduc aminte ce ziceam eu când eram mic, dar Drăgoşel deja are preferinţe. Din ce zicea zilele trecute, ar vrea să fie pompier, să stingă focuri,  sau să fie tractorist. Ce să zic, la comportament nu mai are mult de lucru 🙂 dar încă îi trebuie câţiva ani pentru carnet.

Surprinderea mai mare a fost când s-a hotărât  ce vrea:

– Tati, ştii ce vreau să mă fac când o să fiu mare?

– Nu puişor, ce vrei?

– Păăăi, când mă fac mare vreau să rămân mic, să fiu tot  copil.

Dacă stau să mă gândesc, mie mi-au trebuit mai mulţi ani în care am vrut să fiu mare, ca mai apoi să vreau să fiu din nou copil.

Copiii imită adulţii într-un proces natural de creştere, dezvoltare, copiere. Are şi ADNul partea lui, dar din câte înţeleg din cărţi, multiplicarea, sau de fapt copierea unor comportamente, se face pe un nivel superior celui genetic, de multe ori rescriindu-l în totalitate.

Adulţii nu ştiu dacă imită copiii, dar cu siguranţă şi-ar dori s-o mai poată face. Sunt o grămadă de reguli, condiţii, constrângeri, dar totuşi este loc de copilărie în viaţa oricărui adult şi ea poate aduce atâta bucurie… Copiilor le trebuie atât de puţin să fie veseli, bucuroşi, fericiţi., dar noi uităm asta pre uşor şi când încercăm să ne aducem aminte, o facem prea rar, prea superficial cred.

Deci, când o să mă fac mai mare, vreau să rămân copil!


Posted

in

by

Tags:

Comments

Leave a Reply