Discutam zilele trecute la şedinţa de logistică etapele dinaintea naşterii şi am ajuns să detaliem şi partea de analize făcute de tătici, că mămicile fac oricum o droaie. Aşadar, în cazul nostru, vorbeam de spermogramă şi spermocultură. Îmi aduc aminte cum a fost înainte de Dragoş, cum ar fi, în perioada pre-drăgozoică. După lupte seculare care au durat câteva luni am ajuns să facem nişte analize la un laborator din Ploieşti. 

Nu că aici ar fi începutul poveştii unui jurnal de tată, pentru că până la veste, în multe cazuri e muncă muuuuultă frate, dar trebuie să încep cu ceva frumos. Perioada până la stadiul de însărcinaţi variază de la cuplu la cuplu şi probabil din foarte multe motive fiziologice, psihologice etc. Eu şi nevastă-mea, de exemplu, am lucrat câteva luni pentru fiecare dintre cei doi pitici, în timp ce alţii, nu dau nume (să nu se supere Cătă V. pe mine 🙂 ) o fac pac-pac din prima.

Pe de o parte mă gândesc că jurnalul meu de tată este ceea ce deja am trecut pe lista de dorinţe, unde am scris că îmi doresc să scriu o carte. Poate că asta va fi cartea mea, scrisă încet, câte puţin, câte puţin, cum spune mami când bea Dragoş sucul din căniţă. Mi-aş dori să fie totuşi şi puţină interacţiune, pentru că, aşa cum am mai spus, mi-e greu să cred că voi avea eu numai sfaturi demne de urmat de alţi tătici, deci mă aştept de la tine să mă contrazici, completezi sau critici, după cum simţi.