Noroc cu Sf. Maria trecută ca zi liberă, că uite aşa, am avut şi eu un weekend prelungit acasă. Am lucrat miercuri, dar mi-am luat recuperarea libertăţii vineri, şi aşa, am porţie dublă de weekend, sau, mă rog, aproape dublă. Ziceam noi (adică eu şi cu Mami), că weekendul ăsta vom merge singurei la mare, …
Category Archives: Felicia
Cel mai drăgălaș hello din lume
Felicia încă nu vorbește, spune doar câteva cuvinte (mami, tati, apa și altele câteva), dar acum (vara 2012), după vacanța în Bulgaria, a învățat și ea să zică Hello. Încă nu știe Bună, dar Hello-ul este super-drăgălaș. Înregistrarea n-a surprins maximul de valoare datorită insistenței figuranților, dar îți dă o impresie destul de clară asupra drăgălășeniei la care …
Zi de vacanță
Ne-am propus acum ceva vreme să mai revenim la chestiile alea mărunte care aduc atâta fericire micuților, așa că astăzi am mai bifat două dintre ele: zoo Băneasa și plimbare cu metroul. Aș putea spune că plimbarea cu metroul a fost chiar mai interesantă, cel puțin pentru Dragoș, asta și poate datorită faptului că la …
Noi mici, ea mare
Eeeeh, şi ne-am întors de la mare, o vacanţă frumoasă, plină, şaaaapte nopţi şi ooopt zile, ca-n poveşti. Poveşti cu copii, nu pentru copii. Piticii au fost foarte cuminţi pe drum, înspăimântător de cuminţi aş putea zice. Şi-au revenit brusc acolo, când după fiecare masă venea echipa hotelului, SMURD de zugravi, să văruiască în urma …
Trio Fericire
A început vacanţa maaaree, asta pentru Drăgoşel, că piticele sunt în vacanţă continuă, Mami le rezistă, iar eu mai am puţin până la concediu, care din păcate nu va fi la fel de lung ca vacanţa copiilor. Astăzi Drăgoşelul a plecat în tabără la Maia, iar mâine Mami şi Tati evadează la naşi, pe care …