Învăţăm limbi străine ca să înţelegem nişte străini de ale căror destine puţin ne pasă, dar de multe ori uităm să învăţăm să ne creştem copiii, luând-o de la început ca fiind o parte naturală a vieţii ce nu poate fi alterată. Ete nu! Nu cred că e aşa, mai mult decât atât, nu cunosc niciun alt motiv din viaţa mea care să fi meritat mai mult efort pentru studiu. Poţi creşte pur şi simplu un copil şi asta se întâmplă cam tot timpul, dar chiar asta să vrei? Nu, nu cred. Adică îmi fac timp să învăţ lucruri care îmi curăţă un negru sub unghie, dar nu am timp să învăţ să-mi cresc copiii mai bine? Nu, din nou nu. Că pot sau nu să mă schimb şi să aplic ceea ce învăţ, asta este cu totul altceva şi asta rămâne de văzut.

Ceva de gândit pentru părinţi:

• Copiii nu învaţă să ierte, dacă nu văd pe cineva lângă ei care iartă;
• Copiii nu pot să aibe răbdare, dacă tot timpul primesc imediat ceea ce vor;
• Copiii n-au cum să se accepte aşa cum sunt, imperfecţi, dacă toată lumea din jurul lor  este perfectă;
• Copiii nu pot deveni cooperanţi, dacă tot timpul se întâmplă ce vor ei;
• Copiii nu au cum să fie creativi, dacă n-au ocazia să încerce lucruri;
• Copiii nu pot deveni miloşi şi respectuoşi dacă nu cunosc deloc durerea şi suferinţa;
• Copiii nu vor fi curajoşi şi optimişti dacă nu întâmpină greutăţi;
• Copiii nu vor fi perseverenţi şi puternici, dacă totul le este uşor;
• Copiii nu învaţă să se corecteze dacă nu au parte de eşecuri;
• Copiii nu dobândesc încredere în sine, dacă nu au parte de obstacole pe care să le doboare;
• Copiii nu devin independenţi dacă nu cunosc respingerea şi excluderea;
• Copii nu au cum să se descurce singuri, dacă nu au şansa să reziste unei autorităţi.

Da, mi-ar fi plăcut să fie al meu titlul ăsta, dar nu, din păcate nu. Este vorba de o carte despre care am aflat de la Adi cu ocazia primului articol din categoria Interviuri cu tătici, de altfel şi singurul interviu de până acum, spre ruşinea mea. A trecut ceva timp până am şi luat-o cu împrumut şi am returnat-o fără să o citesc integral. Mi-a plăcut, dar deja o ţinusem prea mult, iar în ultima vreme, lectura nu a fost una dintre priorităţile mele, la fel ca şi scrisul pe blog, evident… Ei bine, m-am gândit să fac ceva pe tema asta, mai precis pe ambele teme, mai ales că, am primit de la Ralucuţa mea, cadou de Sfântul Constantin şi Elena, această carte. Nu sunt nici sfânt, nici Constantin original, nici Elena, dar întotdeauna a ştiut să-mi facă nişte cadouri deosebite, faţă de mine care sunt varză. Varză-varză. Şi asta în cazurile fericite când îmi aduc aminte că este momentul pentru câte un cadou.