Un weekend cu soare și cu activități diverse, dintre care, surprinse pe peliculă, fie ea și digitală, sau abstractă, avem două episoade video:

• Unul denumit Arta cu trei iezi, în care piticii se dezlănțuie în pictură pe forme de ipsos, ce urmează să fie expuse în curând în marea mea galerie de artă de la Pitești, unde bucățelele mici de fericire îmi completează serile mai triste;
• Al doilea este Șotronul cu TVA, în parc la Sala sporturilor din Ploiești, unde am desenat cu cretă pe asfalt și după ce am trecut peste floricele, avioane, tancuri, mașini, case, am făcut un șotron care a ieșit cu 11 locații, nu cu 10 cum era cel din copilărie, când TVAul încă nu exista. A mai pus și Drăgoșelul două alte pătrățele, probabil pentru impozitul pe profit, ce să-i faci, asta e perioada…

Încet-încet, după cum vezi, mai puține cuvinte și mai multe poze, iar acum înregistrări video, că deh, ăsta e viitorul se pare. Vizionare plăcută!

Arta cu trei iezi

Șotronul cu TVA

Este adevărat că pentru copii teatrul de păpuși este ceva interesant, iar părinții și/sau bunicii îi duc pe micuți acolo pentru bucuria pe care o văd în ochii lor mici dar mari. Uite că de data asta nici n-a trebuit să-i ducem și nici n-au fost ei spectatorii, ci artiștii. N-am apucat de la început să filmez că a fost ceva ad-hoc, recuzita a fost realizată din trecere pe hol, Drăgoșelul pitindu-se după perete, Feli în bluza de pijama a lui tati și Ilincuța de voie, pitită central ca struțulică ăla mic care uită să bage capul în nisip.

Deși săptămâna asta a fost puțin cam obositoare, relaxarea din weekend șterge tot, chiar dacă itinerarul a fost puțin cam nebunesc…București-Amsterdam-Lisabona-Setubal-Lisabona-Frankfurt-Dusseldorf-Wuppertal-Dusseldorf-Amsterdam-Bucuresti-Ploiesti-Pitesti-Ploiesti-Bucuresti-Ploiesti. Dar să trecem la lucruri serioase, merge bandaaaaa:

N-am mai apucat să scriu aici pentru că a trebuit să-mi notez câte ceva în pauza mea, dar revin acum în forță, cu mai multe poze și mai puține cuvinte, vorba aia, o imagine face cât o mie de cuvinte 🙂

Nu mai este frate ca pe vremuri, iarna era albă, friguroasă, geroasă, n-aveai alte așteptări de la ea. Acum, ba e galbenă, ba portocalie, ba roșie. Un singur lucru a rămas la fel, surprinderea cînă ninge, doar probabil că acum surpriza asta este mult mai scumpă, dă deh, e subcontractat serviciul, nu mai e în regie locală.

Oricum, am început săptămâna după codul roșu din weekend și am zis să nu mă aventurez spre Pitești că A1 era închisă, așa că am făcut o oprire la fabrica din Ploiești, până unde am făcut aproximativ 40 minute, deși stau cam la 5Km, dar a trebuit să fac un ocol pentru că drumul părea blocat. Am ajuns totuși cu bine și cu plinul făcut, ca să fiu pregătit pentru drumul mai departe. Aveam la mine lopată maaare, o pilotă pe care tocmai ce-o adusesem acasă la spălat, apă, mâncare, deci pregătit, ce să mai. Am stat la biroul din Ploiești cam până pe la 13:00 și mi-am luat avânt spre Pitești. DN72 era chiar acceptabil aș zice eu, până pe la Nisipuri, unde ca să nu intru în Târgoviște, am ajuns într-o zonă blocată. M-am întors și am intrat în Târgoviște parcurgând orașul care sincer arăta ca un câmp nins, probabil strategia fusese creativă, să nu deszăpezească drumurile, să vadă ce fac oamenii în situații de criză albă-dalbă-leru-i-ler. Am depășit orașul și ajuns înapoi pe DN72 a fost iar bine, asta până pe la Dragodana, unde am avut noroc destul de mare că ne-au făcut cei din contrasens semne disperate să încetinim, asta în condițiile în care mergeam cu viteza luminii stinse, undeva la 40km/h. Dar am avut noroc, cum ziceam, pentru că imediat după curbă, un tir a ieșit de pe drum printre copaci și totul era brusc blocat, chestie care la 40Km/h cu zăpadă și gheață înseamnă buba. Ne-am oprit cu toții în siguranță și ne-am uitat ce frumos atârna remorca în aer, suspendată deasupra drumului la vreo doi metri, ținută așa grațios în suspensie de capul tractor înfipt în niște copaci la câțiva metri mai jos. Noroc că nu m-am gândit prea mult, că altfel rămâneam acolo probabil câteva ore, ci am trecut ușurel pe sub remorcă, la fel ca și ceilalți colegi din trafic, depășind adrenalinic momentul, care rămâne o referință istorică din experiența mea de conducere. Îmi pare rău că n-am avut posibilitatea să fac o poză prin trapă că era blocată de zăpadă, așa să se vadă tirul deasupra.  A1 era curățată cu periuțe de dinți cred, deci am ajuns la Pitești foarte bine, cu o deviație de aproximativ 40 minute față de parcursul normal din ultima jumătate de an. Am sunat-o apoi pe Ralucuța că-mi uitasem legitimația de servici acasă și mi-a trimis o poză care m-a făcut să închid ușa de la birou și să înjur vreo 5 minute bune, că după atâta efort de drum pe codul mă-sii roșu, nu uitasem doar legitimația de servici și cheia de la birou, uitasem și cheia de la apartamentul meu închiriat din Pitești. Pam-pam!

La partea cu chitara, nu-mi aduc aminte să fi scris, dar mi-am comandat o chitară electrică, de fapt un set, cu amplificator, husă etc. și separat și un efect, un suport și altele. Motivul este unul simplu, îmi trebuie ceva de făcut seara când sunt singur la apartament ca să nu mă mai gândesc că sunt singur în apartament, chestie care cam pune un stres pe neuroni, axoni, sinapse și nu e bine. Așadar, într-o noapte m-am hotărât, am găsit ce vroiam pe un site și am comandat-o urmând să vină din Germania în câteva zile, ceea ce s-a și întâmplat. Ca un copil în jurul bradului de Crăciun, am desfăcut pachetul și surpriză: în loc de chitara mea neagră și frumoasă îmi livraseră una cu o vomă galbenă pe mijloc. Știu că modelul este ok, numele și mai și, adică ceva vintage sunburst, dar eu vroiam ce-am comandat. I-am sunat, i-am felicitat și-am agreat că o vor înlocui. Mai târziu, după ce am și consumat ceva la un restaurant, le-am scris părerea mea în legătură cu procesul lor de livrare, că m-au enervat cu broșurile din pachet unde scria de satisfacția 100%  a clientului, de importanța mirobolantă a așteptărilor împlinite etc. Le-am dat un mail destul de lung în care ideea de bază era următoarea: dacă procesul lor de livrare ar fi fost pur aleator, realizat cu persoane fără vedere, într-o schemă de două produse, aveau 50% șanse să-mi livreze produsul corect, deci dacă au dat cu banul când au livrat, au avut ghinion. De fapt, eu am avut ghinion, că eu așteptam chitara. Le-am explicat că am învățat câteva lucruri despre livrări în ultimii nouă ani de logistică în industria automotivă și că sper că n-au tupeul să-mi dea reply cu vreun formular de calitate în care să-mi spună ce-au întreprins, că nu vor face decât să devină mai penibili decât sunt. Am primit în noaptea aia toate AWBurile de retur prin UPS și a doua zi chitara a fost returnată, urmând ca după câteva zile cea corectă să-mi fie livrată. M-am bucurat de ea câteva zile, doar că am observat că are mici probleme, că se întrerupe sunetul din cauza mufei și a întrerupătorului de la doze, iar asta culmea culmii, mie, care nici nu pot spune că sunt pretențios. Nu vroiam 15 broșuri cu politica lor de calitate, vroiam doar chitara pe care am comandat-o, și să funcționeze. Le-am scris sec și mi-au dat o grămadă de opțiuni, că nici nu știu ce să aleg (să-mi dea banii înapoi și să o returnez pe cheltuiala lor, să o returnez, tot așa pe banii lor și să o repare în Germania și să mi-o trimită înapoi, sau să o duc undeva la reparat și să le trimit lor factura, că acoperă ei costurile). În mod normal nici nu le-aș fi scris, că am mai avut eu o chitară electrică prin liceu și i-am rezolvat mufa și întrerupătorul destul de simplu, dar de data asta cred că ar trebui să devin mai pretențios puțin, să simtă logistica mai bine, că deja la încă un retur cu UPSul cred că deja au plătit mai mult pe transporturi decât au primit pe chitară, dar asta e viața, i-ar fi bătut japonezii cu kaizenul în cap dacă aveau ocazia. Până una-alta, am încercat efectul și amplificatorul și sunt foarte mulțumit de reînnoitul meu hobby, deci acum chiar va trebui să învăț să cânt la chitară. Prima sesiune de joacă este în fișierul de mai jos, nu râde prea tare, că nu era pentru publicare la momentul ăla.

Cum zice francezul: chip in taci!

Drăgoșel a fost bolnăvior și a stat câteva zile la bunici, apoi o săptămână întreagă la Maia, iar cam de marți a început să-l doară burtica destul de tare, cu niște crampe cam ciudățele. Am fost ieri cu el la doctor și spre bucuria noastră nu pare să fie nimic chirurgical, dar încă n-am elucidat situația, încă mai are crampe, chiar și după tratamentul cu antispastice. Nu a mai fost bolnăvior așa tare de multă vreme și nu mai știam ce înseamnă, adică așa răceli, tuse, vomitături, avem regulat, în special la începutul grădinițelor, dar ceva așa serios nu prea am mai avut parte. Un tratament naturist, deosebit, a fost ieșirea afară, unde, când a văzut zăpada așternută cu spor, a fost foarte bucuros și asta fiind înainte să mergem la doctor, unde am ajuns cu el în mare formă, deși în ultimele zile a fost foarte molicel și bolnăvior. Cică abdomenul cronic la copii are în majoritatea covârșitoare a cazurilor o cauză pshihologică, așadar, după somnul de după amiaza, sau așa cum s-ar spune, pentru că ei n-au dormit, am ieșit cu săniuța afară, spre marea lor bucurie. Aah, era să uit că ziua am început-o cu alt doctor, unde Mami a mers să-și ia adio de la o măseluță irecuperabilă, care a plecat în căutarea zânei cu numele predestinat.

Am stat afară până s-au îmbujorat bine piticii și apoi ne-am întors acasă pentru masa de seară și somnic. Destul de aproape de blocul nostru sunt niște școli, ale căror curți aveau stratul de zăpadă neatins de pași, asta până s-o cotropim noi cu clanul celor cinci trâmbițe cu zece picioare. Am uitat astfel de multele preocupări ce-mi blocau mintea (cum o să ajung la birou luni dimineața când A1 și DN72 sunt blocate, cum facem cu camioanele cu materie primă, cu adusul oamenilor la servici, cum vom face livrările către clienți), chestii ce-au fost spulberate fascinant de repede de fericirea copiilor jucându-se în zăpadă, cu obrajii roșii și năsucuri curgând în voie, iar când ne-am întors acasă Mami le-a făcut ciocolată caldă să se încălzească.

Pe seară Ilincuța și-a rupt din nou, a enșpea oară, rama de la ochelarii ăia micuți, din care sare o bucățică din plasticul ce prinde balamalele de silicon. Eh și când a venit Ilincuța cu ochelarii rupți am zis că nu mai găsim noi bucățica aia mică. Ne-am apucat de căutat prin casă și destul de repede, după întrebări iscusite (bineînțeles ale mele) am reușit să găsim bucățica lipsă undeva pe canapeaua din sufragerie. A urmat o sesiune de lucru manual din seria ce pot face două mâini mai puțin dibace (bineînțeles e vorba de Mami) și în zborul liber, de pe masă pe gresie, bucățica mică și ghidușă s-a pierdut din nou, de data asta în bucătărie. Sesiuni intense de căutare în patru labe ne-au crescut nivelul de animozitate din casă. Am încercat cu lumina aprinsă, cu lumina stinsă și lanterna arătând doar obiectele mici existente pe gresie (variantă de altfel contraintuitivă dar mult mai eficientă, pentru că te concentrezi doar pe zona iluminată, iar dacă ții lanterna razant, obiectele fac urme ușor de văzut, chiar și sub mobilă). Ei bine, ne-am resemnat până la urmă, eu gândindu-mă că a fost oarecum miraculos că am găsit bucățica prima dată, iar al doilea miracol la așa un interval scurt de timp ar fi fost chiar prea mult. După ce am depășit momentul și lipitura ochelarilor a fost fără bucățica asta buclucașă, direct cu rama pe brațul ochelarilor, am găsit-o pe ghidușa bucățică lipită de bluza lui Mami, parcă făcând mișto de noi.

Afară ninge liniștit, în sobă… noi n-avem sobă, așa că vom mai ieși probabil și azi afară să ne jucăm cu micuții la zăpadă și mai vedem și mâine cum rezolvăm celelalte probleme, că este și mâine o zi. Carpe diem!