Astazi (19.05.2012) avem asa:
Dragos: 4 ani, 2 luni si 7 zile
Felicia: 1 ani, 8 luni si 7 zile
Ilinca: 0 ani, 7 luni si -4 zile.
UuuuUuuUUuuuUU, trenuleţul Trîmbiţaşuuuu. Mami e artista de încadrare, eu am făcut doar poza.
Acum Mami şi cu Drăgoşelul fac un tortuleţ pentru Tati, că mâine sărbătorim partea păcătoasă din Sfântul Constantin a lui Tati. Feliciuca şi Ilincuţa dorm. Ce bine e acasă.
Chiar dacă vremea nu a ţinut cu noi astăzi şi a început să plouă când vroiam să ieşim afară cu toţi piticii la plimbare, a ieşit soarele în dormitor, unde Ilincuţa piticuţa s-a ridicat pentru prima oară, singurică, în picioruşe în pătuţul ei. Suntem la faza în care se ridică şi apoi nu mai ştie cum să se lase înapoi jos şi începe să plângă, cerând ajutor în bebeleasca uueeeeee.
Ca să încep într-o notă mai puțin serioasă. Pic și poc, alb și negru, yin și yang, balanța vieții. Hehe pusă pe Pic și Poc, nu prea are cum să fie un subiect serios, nu?
Mda, viața de adult te aduce destul de repede pe potecuța asta de bivalență, prin simplul fapt că analizându-ți singura ta resursă negenerabilă, timpul, vei vedea că în principal ai două părți: servici și familie. Eu cred că niciuna nu este completă fără cealaltă, adică să ai o familie fără un servici și o posibilitate reală de a o întreține mi se pare la fel de absurd ca varianta de a avea o supercarieră fără să ai cu cine să împarți acele bucurii. Asta ar fi jumătatea plină a paharului. Dacă ne-am uita la cealaltă jumătate, aș zice că destul de greu faci față unor probleme venite dintr-una dintre părți dacă n-o ai pe cealaltă să-ți ridice moralul, să te mențină pe linia de plutire. Din fericire pentru mine, acum gândindu-mă la asta, mult mai mult sprijin am avut de-acasă pentru servici decât de la servici pentru acasă și asta o spun atâtea fire de păr alb. Și astea dinainte de copii. Oricum, dacă ei îmi vor face peri albi, vor fi din ăia frumoși, de bunic fericit cu familie numeroasă, nu fire din alea serbede, uscate de stres corporatist. Dar hai să nu înnegresc partea cu serviciul, că nu e chiar așa. continuare…
Nu ştiam cum să numesc articolul ăsta ca să nu fie clar chiar aşa din titlu şi cum i-am zis Gânduri rupte ăluia dinainte, astăzi am găsit lipiciul să punem bucăţile din nou împreună. Ideea este că am fost la verificarea de clăpăuge cu Drăgoşel şi situaţia lui s-a îmbunătăţit foarte bine, deci nu mai vorbim de operaţie, doar de o monitorizare peste vreo şase luni, să vedem cum mai stăm. Şi uite aşa, avem încă o zi foooarte frumoasăăă. Iuuuupiiiii!
Asta chiar dacă între timp îl doare burtica, a vomitat puţin în maşină şi acum înainte să se culce a făcut şi temperatură. Oricum, din astea fac copilaşii în mod normal, deci, cum ziceam, iuuupiiiii!
Zicea Mami acum câtăva vreme că viaţa alături de mine nu este niciodată plictisitoare. Între timp am îmbătrânit şi probabil şi prostit (că aşa e zicala), dar lucrurile în continuare se precipită la fel de intens. Da, am mers la Veneţia cu Mami, singuri ca doi porumbei balonaţi, fără niciun pitic, fără niciunul. Totul a început undeva prin Noiembrie/Decembrie, după ce s-a născut Ilincuţa, când am văzut nişte oferte de la BlueAir şi din clic în clic am zărit Veneţia. Mami îşi dorea să vadă Londra, care era şi ea prezentă acolo, parcă, dar ceva mi-a zis că Veneţia e mai potrivită pentru noi. Aşa, cum preţul era mult mai mult decât rezonabil (vreo 175Eur, două persoane, dus-întors, cu două bagaje de cală şi taxe incluse), m-am concentrat eu puţin să calculez cam pe când ar trebui Mami să termine cu alăptatul şi am ales primul weekend după Paşte. Timpul a trecut şi cum ne apropiam de momentul plecării, bineînţeles cu ezitări dacă să mai mergem sau nu, ne-am decis în final să o facem. continuare…
Cum au fost foaaarte cuminţi, Iepuraşul le-a adus câte ceva la fiecare. Mami a scris o scrisorică iepuraşului dictată de Dragoş şi completată cu mici promisiuni: să mânânce, să nu se mai dea jos din pat când îl punem la culcare, să o asculte pe Mami şi alte chestii pe care le-a promis din sufleţelul lui. Felicia nu a promis nimic, nici Ilinca, mai ales că nu ştiu să vorbească. Diferenţa n-a fost decât că Dragoş a vorbit, că în practică nu prea am văzut nimic.
Oricum, a venit iepuraşul.
Şi toţi au fost bucuroşi de cadourile primite, şi cuminţi încă cinci minute după aia.
Şi când am vrut să mai stăm puţin în pat, că toate astea s-au întâmplat înainte de opt dimineaţa, a venit şi Drăgoşelul sub pătură, s-a zbenguit puţin şi i-a dat un cap în gură lui Mami, aşa că i-am pus gheaţă şi să vedem cum arată când se va trezi. Poate merg cu Rocky la Veneţia 
Avem o nouă rețetă pentru pască, foarte gustoasă, fără blat, cum îmi place mie. Câteva ingrediente noi față de versiunile anterioare:
Instantaneu din proces, varianta demo:
Păi să treacă Floriile şi să nu sărbătorim şi noi puţin? Neeeeh. Avem două floricele, un bobocel şi un altoi, cum am zis eu. Nu pot reproduce ce-a zis Mami, dar nu prea a fost de acord. Deh, ce să-i faci: ea a fost Camelia, dar pentru evitarea cacofoniei (Raluca Camelia), C-ul a fost eliminat pe parcurs, devenind astfel Amelia, proces care, în termeni de horticultură, poate fi asociat cu altoirea. Bobocelul e autentic: Felicia Violeta.
La mulţi ani bucheţel!
Şi aceeaşi urare pentru Vio-Naşa şi Florina-Amalia, La mulţi ani, sănătăte, fericire, bucurii şi bomboane la copii!
Mda, sună cam ciudat. Bebeluşii nu ştiu să scrie, nici să citească, nici măcar să vorbească. Dacă stau să mă gândesc asta e chiar bine, cine ştie ce-ar mai spune. Şi dacă ar fi aşa vorbăreţi din prima lună, s-ar duce cu capul părinţii înainte de termen.
Deci cum ar fi să existe bancuri pentru bebeluşi? Sau poate există, cine ştie, n-am dat sărci pe Gugăl pentru asta, dar am un banc bun, cel puţin aşa zice Ilincuţa. Îl ştie Mami în diverse variante şi ea râde de fiecare dată când îl aude, e ăla din categoria Agîgugăgâghighighi. Probabil că tu nu-l vei înţelege, dar cel puţint râsul bebeluşilor este contagios, aşa că ia de vezi: Bancuri pentru bebelusi.
PS: Îmi pare rău pentru dimensiunea fişierului, dar eu îmi permit 
)
Buun, deci lucrez pentru un departament din Belgia, sunt din România, mă aflu în Macedonia, pe un proiect din Cehia, cu clientul în Germania, auditorul din Anglia, livrare bușită de DHL, cu Area Manager din Rusia și totul pare că se duce dracu’.
Și chiar atunci, primesc un mesaj de la Ralucuța cu iepurașii magici, și totul revine la normal. Cui pana mea îi mai pasă de globalizare?
© 2012 - Jurnal de tată este făcut pe WordPress