Veneţia

Zicea Mami acum câtăva vreme că viaţa alături de mine nu este niciodată plictisitoare. Între timp am îmbătrânit şi probabil şi prostit (că aşa e zicala), dar lucrurile în continuare se precipită la fel de intens. Da, am mers la Veneţia cu Mami, singuri ca doi porumbei balonaţi, fără niciun pitic, fără niciunul. Totul a început undeva prin Noiembrie/Decembrie, după ce s-a născut Ilincuţa, când am văzut nişte oferte de la BlueAir şi din clic în clic am zărit Veneţia. Mami îşi dorea să vadă Londra, care era şi ea prezentă acolo, parcă, dar ceva mi-a zis că Veneţia e mai potrivită pentru noi. Aşa, cum preţul era mult mai mult decât rezonabil (vreo 175Eur, două persoane, dus-întors, cu două bagaje de cală şi taxe incluse), m-am concentrat eu puţin să calculez cam pe când ar trebui Mami să termine cu alăptatul şi am ales primul weekend după Paşte. Timpul a trecut şi cum ne apropiam de momentul plecării, bineînţeles cu ezitări dacă să mai mergem sau nu,  ne-am decis în final să o facem.

M-am apucat de treabă, am găsit cazare (garsonieră micuţă, chiar prin mijlocul Veneţiei, ei ziceau 30mp, dar probabil de pe google maps, că dinăuntru i-aş fi dat vreo 15, maxim 20mp. Oricum, irelevant, chiar asta ne doream, ceva mic, că noi suntem mici, cel puţin pe verticală. Găseşti şi hoteluri, dar sincer mi-a plăcut mai mult aşa, parcă simţi că stai într-adevăr acolo. Dacă te bate gândul, dă şi o fugă pe aici să vezi ce apartamente închiriază veneţienii. Să ştii că este scump, nu mă aşteptam, dar fără vreo 600-1000 Eur pentru 4-5 nopţi nu prea te gândi, asta dacă vrei să stai chiar în Veneţia.

Am găsit şi varianta pentru transport Aeroport-Veneţia, după ceva studii, am concluzionat că o să cumpăr un pachet cu tur-retur aeroport Veneţia şi toate liniile de vaporetto, astea fiind autobuzele lor pe apă. Foarte interesant, îţi zic. N-am făcut un calcul, dar tind să cred că ăia aproape 50Eur de persoană au meritat, că ne-am folosit de vaporaşe foarte mult. Iete-aci.

Am mai aranjat şi un tur cu ghid local care să ne povestească frumos câte ceva de centrul lor şi bineînţeles, o rezervare pentru plimbarea cu gondola. Turul local a fost vreo 20Eur de persoană. La treaba cu gondola, noroc că am mai citit şi eu, că dacă mergeam să închiriem acolo una şi cu o serenadă, scăpam uşor de vreo 150Eur în 45 de minute.

Toate astea finalizate cu vreo săptămână înainte de plecare. Planificat, aranjat, chiar şi plătit. Relaxare, aş putea spune chiar plictiseală, dar nu.

Vine ziua plecării şi după ce culcăm copiii, pe la miezul nopţii facem şi bagajele. Eu sunt obişnuit că dacă plec aproape în fiecare săptămână din ţară, am aproape tot timpul bagajul făcut, deci din nou nimic interesant. Cam pe când a bătut gongul de miezul nopţii Mami mă întreabă:

– Avem toate hârtiile?

– Da!

– Am pus tot ce ne trebuie?

– Da, acte, bani, bilete, vouchere etc. totul la noi.

– Bun, la ce oră avem avionul la întoarcere, ca să ştiu să-i zic lui tata să ne ia?

– Stai să văd că nu mai ştiu… Luni, pe 24.04 la 22.45.

– Păi luni sau marţi?

– Luni pe 24.

– Ori luni, or 24, că e marţi.

– Ups! 🙂

Şi uite aşa a început distracţia. Nu ştiu prin ce sinapsă cu axonii ruginiţi am rămas eu cu impresia că ne vom întoarce luni şi toate planurile le-am făcut corespunzător. Eu trebuia marţi dimineaţa la 6.00 AM să plec la Viena spre Skopje, Mami avea programare la doctor, mai multe alte detalii, dar şi unul destul de practic, noi nu aveam cazare aranjată decât până luni şi când am încercat să mai găsesc ceva a fost puţin mai greu, nu pentru că n-ar fi existat, doar pentru că nimeni nu închiriază doar aşa pe o zi hihihihihi. Biletele nu puteau fi modificate, aşa că, am pleacat şi noi, scriindu-i tipei de la agenţie că am vrea dacă se poate să mai stăm o zi. Am schimbat toate planurile pentru ziua de marţi şi am ajuns la concluzia, că, norocul nostru: vom mai avea o zi în Veneţia. Oricum, ar fi fost ciudat să plecăm aşa pur şi simplu, fără nici o repriză de adrenalină.  Da’ să mor dacă am vrut, mi-a ieşit pur şi simplu.

Apoi, Veneţia. Excelent, mirific, extraordinar. Mi-a plăcut cam totul, nici nu ştiu ce nu mi-a plăcut de fapt. Am petrecut nişte zile minunate, cu mici peripeţii şi la întoarcere, că nu vroiau să ne lase cu ambele bagaje cu care plecasem, dar doar ca să ne ţină în formă. În rest, de vis.

Cei care ştiţi utilizatorul şi parola albumului nostru online, mergeţi la pauzamea.ro/album pentru colecţia completă, pentru ceilalţi vizitatori pun o variantă demo mai jos:

A rivederci Veneziaaaaaa!


Posted

in

by

Tags:

Comments

2 responses to “Veneţia”

  1. […] ceva vreme am fost la Venţia şi ne-am propus ca anul ăsta să mai vedem un loc din lume, iar printr-un complex de […]

  2. […] cu porumbeii plecați prin lume, am mai făcut un episod, după cele deja împărtășite (Viena, Veneția, Paris) am avut șansa să ne mai bucurăm anul acesta (2013) de Londra, în aceeași perioadă […]

Leave a Reply