Aurica m-a învins. Am dat jos lănţişorul de aur.

Învăţăm limbi străine ca să înţelegem nişte străini de ale căror destine puţin ne pasă, dar de multe ori uităm să învăţăm să ne creştem copiii, luând-o de la început ca fiind o parte naturală a vieţii ce nu poate fi alterată. Ete nu! Nu cred că e aşa, mai mult decât atât, nu cunosc niciun alt motiv din viaţa mea care să fi meritat mai mult efort pentru studiu. Poţi creşte pur şi simplu un copil şi asta se întâmplă cam tot timpul, dar chiar asta să vrei? Nu, nu cred. Adică îmi fac timp să învăţ lucruri care îmi curăţă un negru sub unghie, dar nu am timp să învăţ să-mi cresc copiii mai bine? Nu, din nou nu. Că pot sau nu să mă schimb şi să aplic ceea ce învăţ, asta este cu totul altceva şi asta rămâne de văzut.

Ceva de gândit pentru părinţi:

• Copiii nu învaţă să ierte, dacă nu văd pe cineva lângă ei care iartă;
• Copiii nu pot să aibe răbdare, dacă tot timpul primesc imediat ceea ce vor;
• Copiii n-au cum să se accepte aşa cum sunt, imperfecţi, dacă toată lumea din jurul lor  este perfectă;
• Copiii nu pot deveni cooperanţi, dacă tot timpul se întâmplă ce vor ei;
• Copiii nu au cum să fie creativi, dacă n-au ocazia să încerce lucruri;
• Copiii nu pot deveni miloşi şi respectuoşi dacă nu cunosc deloc durerea şi suferinţa;
• Copiii nu vor fi curajoşi şi optimişti dacă nu întâmpină greutăţi;
• Copiii nu vor fi perseverenţi şi puternici, dacă totul le este uşor;
• Copiii nu învaţă să se corecteze dacă nu au parte de eşecuri;
• Copiii nu dobândesc încredere în sine, dacă nu au parte de obstacole pe care să le doboare;
• Copiii nu devin independenţi dacă nu cunosc respingerea şi excluderea;
• Copii nu au cum să se descurce singuri, dacă nu au şansa să reziste unei autorităţi.

Acum că am terminat cu visul urât, am visat şi frumos. Al treilea copilaş este sănătos, ca să fiu corect, sănătoasă. Iiiihaaa. Zicea tati că e băieţel, mami că e fetiţă şi de data asta mami a avut dreptate. Scor 2 la 1 pentru tati. Scor final, zicem noi 🙂  Dragoş a zis de la început că va fi o surioară, dar cine să-l creadă?

Aproape aţipisem când în urma controlului la Bucureşti am primit, adică soţia, diagnosticul de placentă previa. Eu nu ştiam ce înseamnă, dar ea, cu o experienţă mult mai detaliată în domeniu, după două sarcini cu studii avansate atât online cât şi offline, era în mod îndreptăţit mai îngrijorată ca mine. După puţină vreme am mers şi la dry test pentru a scăpa de grija anomaliilor ce pot să apară într-o sarcină. Am făcut testele astea şi la primele două sarcini şi fuseseră în regulă, deci nu aveam motive reale de îngrijorare.