Arhiva deschisă la » May, 2010 «

Asta ca să numărăm cu plus, că dacă ne punem referinţa pe naştere ar fi estimativ 22 de săptămâni pe minus.

Am fost zilele trecute la ecograf, din nou, că am mai povestit pe tema asta. Acum suntem mari frate, ce să mai, am făcut 236 de grame. Am avut programare de dimineaţă de la opt, ca să pot ajunge şi eu la servici cât mai devreme. La ora aia abia deschid la Sanador uşile, iar turcul de unde îi cumpărăm Ralucuţei falafel nici măcar nu s-a trezit, că deschide pe la nouă. continuare…

Ieri a fost o zi frumoasă. Şi astăzi promite ceva. După ce ne-am întors acasă de la treburi, maia şi işia au plecat acasă. Începusem una din reţetele încă nescrise de nimeni, ceva cu pulpe dezosate rulate pe caşcaval şi şuncă afumată, cu curry, ţinute în bere şi data le cuptor ca într-o saună, când piticania a venit cu ideea genială: uauaiu. Am oprit focul, dă-o-n pana mea de specialitate, că poate aştepta şi singură în cuptor.

Ne-am îmbrăcat şi am plecat să facem o plimbare cu tramvaiul. Nici nu mai ţin minte de când n-am mai mers cu tramvaiul. Cred că au trecut ani. Piticul a mers deja cu bubuia de mai multe ori. Acum, a mers prima oară cu mine. A fost din nou uimitor cât de puţin îi trebuie unui copil să fie fericit: o plimbare cu tramvaiul. Fascinaţie totală. Am mers câteva staţii, am coborât chiar în dreptul unui loc de joacă pentru copii, am (dez)organizat ceva pe acolo şi ne-am plimbat pe jos până la Titia şi Titi. Apoi am mers prin parc cu Titi şi ne-am plimbat pe la fântâna arteziană şi pe la locurile de joacă de acolo, după care am fost la şaşală, unde am încercat să bem o bere iar piticul să mânănce nişte cartofi prăjiţi. Da, la Mc. Donald’s, că altă terasă în zonă nu era deschisă. Şi da, au bere, chestie de care habar nu aveam. Nu mai fusesem de vreo jumătate de an, când am intrat doar la drive-in că mi-era poftă de ceva chimical. Planul iniţia s-a adeverit a fi foarte îndrăzneţ, chiar naiv, pentru că:

  1. Să stai la terasă cu Dragoş este o, o, o nu ştiu cum să-i spun. Nu poţi sta, pentru că el se mişcă. Singurul moment când a fost puţin mai liniştit a fost când a venit o vrăbiuţă şi a mâncat cartofi prăjiţi apoape din palma mea. Clar era o localnică. Cele pe care le hrănim pe pervazul de la bucătărie zboară imediat când ne mişcăm pe lângă geam. Asta nu avea nici o treabă, era la câţiva centimetri de mâna mea când fărâmiţam cartoful şi apoi, ţup, sărea şi lua câte o bucăţică. Incredibil;
  2. Noi să bem bere şi el să mânănce cartofi. He! Aproape că a fost invers. În plus a dat bere pe masă, pe tavă, pe el şi pe mine, deci expresia am băut o bere a fost doar aşa, un fel de a spune.

După asta am venit acasă, bineînţeles, din nou cu tramvaiul. Am trecut prin piaţă, unde mai erau două florărese care strângeau taraba, aşa că Dragoş i-a cumpărat lui mami un buchet frumos de floricele. Când am ajuns la uşa apartamentului Dragoş a intrat triumfător cu buchetul în mână, parcă era Mihai Viteazul cu paloşul ridicat. Mami a fost foarte impresionată. Şi eu.

Aşa s-a încheiat o altă zi. Colţ de rai, în tramvai de 1 mai 2010.

Capitol: După naştere  Cuvinte cheie: , ,  
2 Comentarii