Am primit un comentariu pe pagina Despre, ocazie cu care am recitit și eu cronica de acolo. Ce-am bălmăjit în articol e una, dar să mor de râs când am citit comentariile.

Îmi zicea Ralucuța – soția mea iubită – cândva prin 2011, să corectez situația familială că aveam deja trei copilași.

Apoi a comentat ceva că poate vom avea patru. Eu i-am răspuns că până vom avea patru, eu voi fi mumie. Nu mă întreba de unde mi-a venit aia cu mumia. E clar că ea știa ceva și eu nu. Din 2015 avem și al patrulea copil.

Deci suntem la patru pitici.

Și acum, să-ți zic de ce m-a bufnit râsul: mă gândeam că mai avem 3 pitici și-o facem pe mami Albă ca zăpada…

 

Am trecut deja de prima supă. Am ajuns la primul măr.

Nu este al lui Adam. Nu este al lui Jobs. Este al lui Vlăduț. Pe Adam nu l-am cunoscut, despre Jobs am citit mai multe și-l respect. Cu toate astea, tot primul măr al lui Vlăduț e cel mai tare.

Mi-a crescut iar burta. Asta ca să sune ca și cum îmi scăzuse înainte. N-are legătură cu mărul. De fapt are, că poate ar trebui să trec și eu de la bere, la mere. Treaba este că mi-a crescut burta în așa hal, că Mami mă folosește pe post de scaun de luat masa. Ce să-ți zic, tot e mai bine decât măsută de schimbat scutece. E chiar tare faza când schimbă mami scutecele lui Vlăduț. Toate fetele vin și vor să miroasă. Eu și cu Drăgoșel fugim ca Dracula de mujdei 🙂

De fiecare dată când se întâmplă ceva relevant în viața copiilor noștri, ne bucurăm și ne întristăm în același timp. Este un fel de bucurie tristă, sau o tristețe bucuroasă.

Nu va mai fi niciodată primul măr al lui Vlăduț. Asta e partea goală a paharului. Ca să o vedem pe cea plină: a mâncaaaat Vlăduț priiiimul meeerișooooooor 🙂

Capitol: Vlad  Cuvinte cheie: , , , ,  
Lasă un comentariu

O supă mică pentru omenire, dar foarte mare pentru noi. Astăzi Vlăduț a început diversificarea. Are deja jumătate de an. Nu ne vine să credem, dar așa este. A trecut deja jumătate de an de când al patrulea pitic a apărut în familia noastră.

Parcă ieri scriam despre bebe trîmbiță în primă audiție și despre momentul când am venit cu el acasă de la maternitate. Ei bine, n-a fost ieri, ci acum o jumătate de an. Iar astăzi Vlăduț a încercat primele linguri de supă. Rețetă specială, făcută de mami cu îmbelșugatul ingredient secret: dragoste.

Eram pregătit pentru o opoziție mai serioasă, dar se pare că-i place. Sau poate că vedea că-l înregistrez și n-a vrut să dea rău pe sticlă 🙂 Oricum, o nouă zi frumoasă de trecut în jurnalul meu de tată: prima supă pentru Vlăduț:

Capitol: Vlad  Cuvinte cheie: , , ,  
Un comentariu

Un fapt incredibil s-a întâmplat zilele acestea, am văzut trei delfini și o maimuțică lângă Argeș. Chiar în Pitești. La bazinul olimpic. Altfel spus, i-am dus pe pitici la înot. Probabil cel mai util lucru pe care l-am făcut în zilele astea libere înainte de Paște. Dragoș, Felicia și Ilinca, s-au bucurat de bălăceală. Vlăduț a așteptat cuminte la mami în brațe. De fapt în wrap. Dacă nu știi ce-i aia, stai liniștit(ă), că nici eu n-am știut până să cumpere mami. E o poză mai jos cu chestia asta. Prin chestie, mă refer la wrap, nu la mami 🙂

Planificasem să mergem cu ei la înot de o grămadă de timp. Am primit un număr de telefon al unui instructor de la un coleg. Asta acum vreo jumătate de an. Era iarnă, frig… Așa că am așteptat până ieri, în săptămâna dinaintea Paștelui. A plouat, a fost frig, nu știu de ce-am așteptat atâtea luni…

Piticii au fost încântați.  Dragoș și Ilinca, au fost extra-încântați. Felicia mai puțin. Trebuie să facă mișcare, iar ea este din ramura speciei mai sedentare, cam ca mine. Mi-am luat niște zile libere și i-am dus ieri și astăzi. Asta ca să începem în forță. Vom continua probabil în weekend-uri, că în timpul săptămânii seara este aglomerat. Asta ca să nu zic că nu prea pot eu…

Le-am luat costume de baie, papuci, halate. Mai avem de luat ochelari și căști în seara asta de la Decathlon. Viza medicală am rezolvat-o pe loc. Câtă vreme plătești taxa, treaba e rezolvată. Singurul lucru pe care l-a verificat doctorul a fost mina de la pix, când le-a trecut numele pe cartonașele alea.

Când fac ceva pentru copiii noștri am un sentiment extraordinar de împlinire. M-am simțit chiar mai bine decât după cosit, noul meu hobby. Despre asta am scris în pauza mea.

Am făcut un filmuleț și  niște poze la bazin, să le avem ca amintire în jurnal.

IMG_5810

IMG_5815

20160402_101432


Capitol: Plecări  Cuvinte cheie: , ,  
Lasă un comentariu

Are primăvara ceva al ei, nu? Trezirea asta la viață, un zumzet de chestii, culorile mai vii, totul este mai energizat.

Piteștiul este orașul lalelelor. Ne-am plimbat prin oraș weekendul trecut. Chiar se vede că laleaua este simbolul orașului. Weekendul aceesta este Simfonia lalelelor. Centrul e plin de flori. Aleea pietonală a fost transformată într-un loc de pelerinaj, un tribut pentru primăvară. Eu nu sunt din Pitești și poate că apreciez abundența florilor mai mult decât piteștenii.

Și grădinițele au fost invitate la o paradă a florilor. Felicia și Ilinca au participat, Mami și Dragoș au fost spectatori. Ce mi se pare interesant, este că fetele au primit costume de la grădiniță. Vorbim despre o grădiniță de stat. Chiar apreciez lucrurile astea.

Revenind la flori și florii, avem și noi reprezentantele noastre: Felicia, care este și Violeta, iar Mami, care este și Amelia. De la Camelia. A pierdut “C”ul pe drum, ca să nu fie cacofonia Raluca Camelia.

Am fost la Jumbo, cu toții. Dacă m-ai fi întrebat acum câțiva ani, aș fi spus că este imposibil să mergi cu trei copii și un bebeluș într-un magazin de jucării. Când am intrat eu prima dată, am fost cam amețit. Cred că în copilărie nici n-am visat să existe un astfel de magazin.  Sărbătoritele au avut voie să își ia un cadou mai mare, iar ceilalți ceva mai mic. Surprinzător, chiar nu este așa de complicat cu copiii. Le spunem dinainte regulile, iar ei, în general, le respectă.

Sâmbătă am sărbătorit cu o plimbare printre flori și o pizza. Am  comandat-o din centru și a venit acasă exact când am ajuns și noi.

Azi fiind duminică, ne-am dus o fugă la cumpărături și apoi am mai trecut o tură prin centru să luăm niște flori, că doar de asta sunt floriile, nu?

Suntem recunoscători Piteștiului pentru o primăvară atât de frumos înflorată.

Un weekend liniștit. Sâmbătă am făcut cumpărăturile doar cu bebe în wrap la mami. Ceilalți trei pitici s-au bucurat de locul de joacă de la Auchan. Am luat de toate, chiar trei tipuri de ciuperci. Mai târziu am (re)găsit-o pe cea mai tare dintre toate.

IMG_5713Dacă n-ai zărit-o, îți spun eu: trîmbița piticului 🙂

Azi (duminică), am mers cu toții la sifoane. Ce tare sună. A găsit buni un magazin de lângă noi, unde duci sifonul gol și-l iei plin. Cică apă bună. Cred că nostalgia îl face așa plăcut. Și mai era o regulă de la tata: șprițul se face cu sifon. Nu cu apă minerală. Da, a fost plăcut să merg cu cei trei pitici mai mari la sifoane 🙂

Am avut pe listuță de la Mami și niște făină, lămâi și portocale, asta ca să ne facă niște gogoooooși bune, bune.

IMG_5715

Am fost să-i înlocuim cricul de la bicicleta lui Drăgoșel, luată acum vreo trei săptămâni de la Decathon. Cricul a cedat nervos în prima săptămână…

Un sfârșit de săptămână liniștit, normal. Asta până să spună Vlăduț maaaaa-maaaa pentru prima oară. Mami s-a înmuiat toată, bineînțeles. Eu repede să-l filmez. Cum era și normal, la filmare nu a mai scos nici un sunet. Măcar pun postarea asta azi, ca să știm ziua în care Vlăduț a spus pentru prima oară maamaaa. O zi normală pentru umanitate, o zi maaare pentru noi 🙂

 

Capitol: Vlad  Cuvinte cheie: ,  
Lasă un comentariu

Anul acesta (2016) i-am serbat ziua lui Drăgoșel la Pitești. Am fost la un loc de joacă unde micuții au putut să se distreze în voie. A venit un magician și le-a făcut un mini-spectacol, s-au îmbrăcat în niște costume și s-au jucat cu Mickey. A primit o grămdă de cadouri.

A doua zi a venit și restul familiei de la Ploiești și am făcut o altă petrecere. Altă grămadă de cadouri.

Este o industrie interesantă, mă refer la asta a jucăriilor. Cum să nu iei o jucărie copilului? Chiar dacă mai are o grămadă. Chiar dacă noi ne jucam la vârsta lor un an întreg cu o mașinuță din aceea mică de plastic. Și ca să fie mai frumoasă o decoram cu pioneze colorate la faruri și mai lipeam niște hârtii colorate la geamuri.

Oare așa o să fie și când vor fi și ei părinți? Poate problema se va schimba. Poate ei se vor plânge că atunci copiii lor vor vrea doar tablete și gadgeturi de la doi ani. Să dispară oare o industrie așa de mare? Neeeeh, nu cred. Industria va fi cel puțin la fel de mare, doar că va livra ceva diferit.

Plăcerea părinților de a oferi copiilor un cadou, de a-i face fericiți pe micuți sub orice formă, nu poate să dispară. În fiecare an vorbim că nu le mai luăm atâtea cadouri. În fiecare an facem același lucru. Probabil pentru că asta am fi vrut și noi să avem când eram de vârsta lor. Poate generația lor, neavând aceeși problemă, o să se comporte altfel ca părinți.

Îmi place să zic că vom vedea…

 

Cum să poți înțelege că fără unul din cei patru copii, casa este goală? Nici eu nu cred c-aș înțelege, dar așa este. Drăgoșel a plecat joi în prima lui tabără. La Tușnad, la schi. Nici nu mai vorbim că este primul care învață sportul acesta. Poate ar fi fost ceva relevant dacă nu era prima tabără.

L-am dus joi dimineața cu toții la autocar. I-am povestit înainte cum și eu am fost prima dată în tabără tot în clasa I-a. Îmi aduc aminte și acum câteva chestii. Am fost undeva la Bistrița Năsăud, la o carieră de piatră. Am ajuns acolo cu un fel de camion cu care făceau naveta muncitorii. Camerele erau cu paturi suprapuse. Dragoș ne-a spus că el a dormit tot în paturi suprapuse, în cel de sus. Nici nu i-am spus Ralucuței că o colegă a căzut din patul de sus, atunci când eram în tabără și și-a rupt mâna. Avea destule griji și fără asta.

Joi după ce l-am suit în autocar, fetele și cu Vlăduț au plecat înapoi acasă, iar eu am plecat la birou. M-am gândit la el de câteva ori. Gândul că a plecat în tabără m-a făcut să-mi dau seama că este o nouă etapă în viață. E încă mic, dar acum am realizat că într-o zi va pleca de acasă. Mda, normal aș pune. Poate chiar logic. Dar emoțiile n-au logică și nici rațiune.

Seara, Ralucța mi-a spus că nu mai sunt ca la început, la fel de înțelegător. Asta pentru că am făcut puțin mișto de ea, că era ca o lumânare lăsată la soare într-o amiază toridă de august: moale și topită. Adevărul este c-au trecut anii și câțiva dintre ei au fost probabil mai aprigi și mi-au lăsat niște urme. N-oi mai fi la fel de înțelegător, dar zilele astea fără Drăgoșel acasă, m-au atins totuși, pe undeva adânc.

Este o bucurie mare, pe de altă parte, că a plecat singur și că a trebuit să se descurce fără noi. A mai plecat el de acasă, la Maia, sau la Bunici, dar să fim serioși, acolo a fost un mic rege.

Altă bucurie este că acum a învățat să schieze. Am făcut și eu o încercare în facultate, nereușită de altfel, ar merita s-o povestesc cândva.

Acum este pe drum spre casă și urmează să mergem să-l luăm cu toții de la autocar în vreo două ore.

Și să știi că n-am glumit, cu doar unul plecat din patru copii, casa este goală. Și e normal. Fiecare are locul lui în inimile noastre de părinți.

Mai este treaba cu tehnologia, căreia trebuie să-i fim recunoscători. În primul rând i-am dat un telefon la el ca să ne poată suna și să ținem legătura. Eu am zis că e o manifestare a disperării de părinți, că a fost plecat doar patru zile. Când am urcat în autocar să-i spun că are geanta în portbagaj pe partea cealaltă, am văzut ce telefoane aveau fetițele alea de clasa a II-a sau a II-a. Am recunoscut vreo două 6s-uri, un Edge și alte câteva noutăți. Noi suntem mai ciudați, i-am dat doar acum un telefon și e din acela cu taste, vechi, ca să nu-l atragă prea tare cu jocuri. Probabil că problema este la noi, nu la părinții fetițelor de mai sus. Probabil, dar momentan rămânem așa.

Apoi, al doilea motiv de recunoștință pentru tehnologie este faptul că am putut să ne bucurăm de poze transmise de Dnele Învățătoare în mod aproape live. Oare cum o fi fost acum treizeci și ceva de ani când am plecat eu de acasă?

Ca să compensăm puțin, am dus sâmbătă fetele la un loc de joacă în timp ce noi cu bebe am fost la cumpărături. Azi, duminică, am făcut un grătar și fetele s-au jucat puțin pe-afară. S-a încălzit puțin afară și februarie e acum însorit și prietenos.

A primit și bebe un leagăn automat, așadar febra musculară de la mână a lui Mami va fi, sperăm, o amintire frumoasă. Asta pentru că trebuia să-l legene vârtos în landou și-ți zic că nu e o chiar ușor.

Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi când vor începe ăștia mici să plece de acasă. Dar să fim noi sănătoși până atunci, să-i creștem bine, că un lucru e clar acum: îmbătrânim cu folos.

 

 

Nu sunt sigur că a fost chiar prima zăpadă, dar pentru noi și piticii noștri pe asta o considerăm prima. Ne-am bucurat de ea din plin. Mami a provocat natura cu omul de zăpadă din pahare de unică folosință și natura învinge cam tot timpul, deci a nins până la urmă.

A nins destul de puțin, dar suficient ca să ieșim afară să ne dăm cu săniuța și să le înghețe puțin obrăjorii micuților fericiți. Până că și pe Mami am convins-o să se dea cu sania și să ne împărtășescă triluri zglobii când am prins ceva viteză pe derdeluș.

Frumos, frumos, frumos.

Am mai fost și la Orășelul copiilor (Pitești) unde copiii s-au dat în mai multe chestii, au mâncat un cozonac secuiesc și la sfârșit un porumb fiert, de sezon… Bebe a dormit tot timpul, în ciuda decibelilor nervoși care țipau din toate difuzoarele, care mai de care cu muzica lui. Am surprins o secvență dintr-un carusel:

Eeeh, a venit și vacanța de iarnă, Crăciunul deja a trecut și peste câteva zile vine Revelionul. Ne luăm adio de la 2015, care se poate odihni liniștit acum în amintirile noastre. Lăsăm așteptările să-l împovăreze pe 2016 care va începe în curând, cu forțe proaspete.

Deși n-am avut zăpadă nici un pic, Crăciunul a fost foarte frumos în familie. Au venit la noi Maia, Buni, Bunicul și Cristinica și am petrecut două zile minunate cu colinde și mâncare buuuună. Încă o mai simt peste coaste, am mai pus un kilogram, sau două. Ne-au vizitat și nașii și ne-am mai adus aminte de plăcerea cântatului la chitară, care în facultate era un mod de viață extraordinar de frumos.

După cum arată și pozele, am mai făcut o grămadă care cere vârf, i-am primit pe reni și Moș Crăciunel, iar Mami ne-a pregătit cozonaci cum numai ea știe să facă: drăgăstoși 🙂 Anul ăsta ne-a făcut o surpriză și a folosit ceva de anul trecut din Spania, iar cozonacii au ieșit extra-galben-colorați, icterici-drăgălași. Oricum, gustoși nevoie mare.

Cum este sezonul potrivit, am făcut și noi cârnați, mai precis Mami a pregătit toate ingredientele, copiii le-au amestecat și eu am umplut mațele. Spre norocul meu, Buni ne-a luat mațe de porc și a mers repede treaba. Super-gustoși. Dacă am zis de cozonaci să cunt drăgăstoși, cârnații sunt dră-grași-toți. De fapt nu prea mai sunt, că au trecut două grătare prin ei zilele astea.

Este și primul an al lui bebe, deci urmând tradiția, el a pus vârful la brad, cel puțin așa, simbolic.

Este cam cald și chiar dacă nu avem zăpadă, totuși pare ciudată vremea pentru perioada asta. Copiii s-au bucurat că au putut ieși afară să se joace și să se plimbe cu bicicletele, dar natura pare să ceară totuși un ger-două, că deja am văzut muște pe-afară. Din nou, noroc cu colindele, altfel ziceai că ne pregătim de Paște.

Bineînțeles că a venit și Moșul, cu multe jucării și bucurii.

Văd că nu pot încărca filmulețul cu copiii din dimineața zilei de Crăciun când au găsit cadourile sub brad, dar reușesc eu zilele următoare. Gataaa, a mers: