Trece timpul și uite că a venit și vremea celei de-a doua serbări de la universitate, sau cum îi zice, grădiniță. Ce-om face când vom avea trei serbări simultane, nu știu, dar sunt convins că nu asta va fi cea mai mare problemă a noastră.
Am fost destul de trist când mi-am dat seama că în planificarea călătoriilor de servici nu am luat în calcul serbarea (16.12.2011), dar Mami mi-a redat speranța când mi-a zis că va începe la 16.00, și aterizarea pe Otopeni era în jur de 14.30, deci chiar la timp ca să ajung. Asta da bucurie. Boon.
Ajung exact cu câteva minute înainte de 16.00 și Drăgoșelul s-a bucurat foarte tare să mă vadă acolo, și Mami, dar ea știa deja că vin.
Copiii minunați, dar părinții, au încercat cu tot dinadinsul să arate natura bovină a poporului român, așa că talanga se auzea destul de tare de fiecare dată:
- după ce am stabilit la ședință că vor fi doi însoțitori pentru un copil, că și așa sala era mică, turmele au fost mai mari, cu sora, cu bunicul, cu bunica, mătușa și mai știu eu cine;
- și dacă erau băncuțe special așezate ca să ne așezăm pe ele ce? Asta înseamnă că nu se pot îngrămădi marjoritatea mult în față unde să stea în picioare ca să nu se mai vadă nimic? Neeh;
- vedeam cu toții cameramanul și fotografa, ambii profesioniști care veniseră special pentru eveniment, dar ce, asta înseamnă că nu trebuie să ne ridicăm sus de tot cu obositul aparat foto și să ne încăpățânăm să filmăm tot spectacolul, chiar dacă din spate, părinții nu puteau să-și vadă copii pentru care au venit? Neeh;
- să învățăm oare unde e butonul care anulează soneria mobilului, nuuu? De ce? Nu e mai frumos să le cânte prohodul în geantă cinci minute până găsesc minunatul aparat? Și nu e și mai frumos că după ce sună uneia și momentul este penibil, să mai fie și altele în aceeași situație puțin mai târziu?
Da, gloabele au luptat din răsputeri, dar universul a adus pe scenă micuții care mai de care mai emoționați, mai dornici să scape de momentul artistic și să primească niște cadouri de la Moșul, deci universul a câștigat.
Drăgoșelul a spus poezia aproape mimată, poezie pe care a învățat-o destul de ușor după ce ne-a dat ceva emoții că n-ar putea. Copil normal cu părinți anormali.
Și ca să nu uităm, uite și poezia cu pricina. Omul de zăpadă.
